Parcă a trecut o viață de-atunci. Și-s de abia vreo patru ani. Mi-e așa de firesc ca el să fie mare, aproape școlar de-acum, mi-e așa firesc să fie independent și cu atât de mult cuvânt de spus în orice încât de-abia mi-aduc aminte cum era să fie bebeluș, total dependent de mine și cu atâtea nevoi de satisfăcut. Mi se face uneori dor, așa ca azi și mă întorc acolo pentru câte o clipă de melancolie. E drept, fiecare vârstă a copilăriei are frumusețea ei dar momentele alea, când sunt mici, niște pui de-abia răsăriți de oameni, sunt așa aparte, așa speciale. Poate pentru că e perioada când ei, pruncii, sunt încă mai mult ai noștri, ai părinților. Crescând, devin ai lor înșiși, lăsându-ne pe noi în urmă. În urma lor.
Puștiul. Pe la șase luni. Când râdea la fel cum plângea. Mult și din orice.
httpv://www.youtube.com/watch?v=yJ-1c4ki6mw
Ce să-i faci, nostalgii de sâmbătă când Puștiul e pe drum spre casă… – mami, am o surpriză pentru tine, e o felicitare… – Marc, nu-mi spune, să fie surpriză… – dar, mami, vreau să știi, să te bucuri… Și mă bucur.
8 comments
Înţeleg unde baţi. Da’ nu zic nimic. Doar vă urez de bine. 😉
Bat undeva? 🙂 (băteam din palme, în filmuleț dar tu nu-l vezi, că nu ești prieten cu youtube, nu?)
De fapt, doar rătăceam printre amintiri. Nu l-am văzut de mai mult de-o săptămână și doru-și spune cuvântul.
Ei, ştii că eu sap adînc în înţelesuri. 😎 Banda de net îmi revine abia după data de 20.
Sper că e bine sănătos acum. Dacă nu-i prea… privată felicitarea, poate ne-o arăţi şi nouă. 😉
„… de mai mult de-o săptămână…” -> Ahh, stai să vezi ce-antrenament avem noi la d-ăstea! (dac-am aveam cândva timp, ţi-aş putea povesti).
la bătut din palme sau la despărțiri?
păi, la despărţirile de copil – despre asta era vb.
Foarte dragut 🙂 Acum urmeaza in continuare alte surprize..
Păi da, că asta-i viața. O cutie cu surprize… 🙂
Comments are closed.