Ziua asta cam împarte – măcar cum am văzut eu pe rețelele de socializare și pe bloguri – lumea în două. Susținătorii – cu glas din ce în ce mai sugrumat – Sfântului Valentin (și-ntr-un alt colț, cei ai Dragobetelui) și blamatorii, cu glas din ce în ce mai strident, ai ambelor sărbători în cauză. De aici, concluzia că, totuși, sărbătoarea asta doare, atinge, e logică. Poate greșesc și vă rog să mă corectați dar eu cred că cei care blamează aceste sărbători sunt cei frustrați, cei nemulțumiți, neîmpăcați, cei cărora le lipsește acel ceva care i-ar transforma… tocmai în susținători. Adică motivele pentru a sărbători zilele astea.
Cei care blamează Valentinul și aclamă Dragobetele sunt cei cărora le răsare în piept, în perioada asta a anului, că au ocazia, un mândru sentiment de patriotism. Adormit în restul anului. Altfel, să fim serioși, dacă ți-ai dori să sărbătorești o astfel de zi, a îndrăgostelii, ar mai conta că e Valentin, Dragobete sau orice altă sărbătoare inventată?
Eu așa cred. Că ne-ar plăcea să sărbătorim. Așa cum ne place ziua de naștere – și mie știți că mi-e tare importantă – ne-ar plăcea și o zi a iubirii… una specială, așa cum nu poate fi în fiecare zi. Să fie nimicuri de-astea romanțioase, flori, ciocolată și fluturi în stomac. Pentru că, de fapt, sinceri fiind, tot ce ne dorim cu adevărat, ceea ce contează, sunt sentimentele. Și pentru că în viața asta – singura pe care o avem – în care totul e o goană după una, după alta, o veșnică luptă cu problemele, etc, nu prea mai e timp, cu adevărat, pentru afișarea sentimentelor, de ce n-ar fi niște zile speciale – în care ele, sentimentele să fie în rolul principal? Și nu, nu o accept pe aia cu… dacă e iubire, să fie ziua iubirii în fiecare zi. Nu merge. Că nu trăim în povești.
Cred, cu sinceritate, că ne ascundem frustrările în spatele unei aparente indiferențe. Sau în spatele unei atitudini ostile, gen – mie nu-mi pasă, pentru mine nu înseamnă nimic.
E adevărat, e speculatoare și obositoare avalanșa asta comercială de tot felul de nimicuri care transformă în kitch ceea ce-ar trebui să însemne, de fapt, simplitate și magie. Dar parcă n-ar trebui să negăm atât de aprig faptul că ne dorim romantism în viața noastră, că sunt importante toate nimicurile astea, că dincolo de toate aparențele, nevoia de apropiere, de afecțiune, de sentimente, există. Și-n unele zile – ca asta – ne-am dori mai mult ca ele să fie exprimate.
Și da, pentru mine zilele astea – și Valentine’s și Dragobetele – nu înseamnă nimic. Dar, recunosc, e așa doar pentru că nu există ingredientul care le-ar transforma. Magia.
Voi ce părere aveți și în ce categorie vă încadrați?
0
Articol anterior

14 comments
Lasand la o parte o denumire sau alta, este o zi ca oricare alta pentru cei care simt ceva pentru persoana de langa ei, un prilej de a face o surpriza, nimic Kitsch
Și totuși… chiar o zi ca oricare?
In categoria celor care iubesc in fiecare zi si nu au nevoie de zile speciale pentru asta.
Dar 8 martie, sărbătorile și ziua de naștere se pun la socoteala ca zi speciale, da?
Da, nici pentru mine nu inseamna mai mult decat un pretext de a-mi revendica cutia cu bomboane de ciocolata Milka si sticla de vin rosu de la El Hombre 😀
Și uite că sunt tocmai… nimicurile… care transformă ziua, da?
Undeva la mijloc. Culmea, am scris, în timp, şi pro şi contra. Motivele au fost diverse. Ca şi acum…
Una peste alta, mi-a plăcut mult postarea ta. A şi durut, ceea ce-nseamnă că a avut efect.
De acord cu tine în ce priveşte modul în care ai încheiat. Nu există alt cuvânt-ingredient care ar putea exprima mai bine ce… lipseşte ca să te bucuri sincer şi curat, deschis şi vesel, precum un copil, de o astfel de sărbătoare. Din suflet îţi doresc să-ţi recapeţi magia… din priviri! Aşa cum, încă, îmi doresc şi mie.
Exact. Dacă e să fim sinceri, suntem undeva la mijloc. De-asta am și scris așa. Pentru că nu mă simțeam îndreptățită să blamez sincer, că știam că nu e așa. Dar nici să aclam nu era cazul… 🙁
Despre magie, Oana… parcă e mai bine să nici nu discutăm. Nu facem decât să zgândărim răni. Degeaba. 🙁
Nu am nevoie de zile speciale pentru a o iubi pe soţia mea. O iubesc şi ea mă iubeşte.
Despre aceste două zile nu spun decît că li s-a pierdut semnificaţia iniţială şi au fost transformate în prilejuri de consumerism exacerbat.
Şi probabil că apărătorii Dragobetelui habar n-au că acest obicei este de origine păgînă (fiul Babei Dochia) pe cînd Valentin (au fost de fapt, doi) are tradiţie creştină (catolică) dar există şi un Sf. Valentin în ortodoxie.
În rest, spun: faceţi dragoste, nu război. 🙂
Ce frumos ai spus tu!
Se pare că, totuși, e chiar mai ușor să faci război decât dragoste… 😛
Eu sînt în categoria peroanelor de gări distruse de bombardament. M-ascund în nori de praf şi fum. Rîsetele de copii jucîndu-se au rămas undeva departe, în amintire, la fel ca şi inimioarele lui Valentin Dragobete…
Am totuşi un huguleţ cu drag pentru tine! >:D<
Parc-ar fi necesară distrugerea, pentru reclădire… 🙁
Râsetele de copil… din păcate se pierd pe drumul maturității, inevitabil. Dar, nu știu cum, de ce, ne rămâne în suflet o fărâmă de speranță…
Mulțumesc.
Mai mult decat a face „haz de necaz”, nu prea am incotro !!
Acum, mi-e cumva indiferenta sarbatoarea asta. Insa in general iubesc fiecare motiv de sarbatoare: ca-i Paste, Craciun, Mos Nicolae, 1 Martie, 8 Martie, Valentine’s Day sau Dragobete! Mi se pare normal sa te opresti din cand in cand di ritmul asta frenetic al vietii si sa profiti de fiecare moment din asta ca sa te bucuri, sa faci cadouri sau sa primesti zambete si ganduri bune, sau pur si simplu sa adresezi cuiva, cateva cuvinte frumoase.
Da, bine punctat, era tocmai ce vroiam și eu să spun. Ella, îți doresc din suflet să vină momentul – și curând – în care să nu-ți mai fie indiferent. 🙂
Comments are closed.