Decalog de început de an

Uite așa, în zi mohorâtă de ianuarie, printre fulgii de zăpadă/lapoviță, vreau să văd lucrurile în culori calde, înseninate. Teamă, tristețe, nesiguranță, sunt cuvinte de ordine pe agenda zilelor mele și, cumva, mă gândesc că mi s-au întipărit în suflet ca niște tatuaje pe care le consider ca făcând parte din mine, dintr-un fel al meu de-a fi. Uit că vin dinafară, că sunt amprente ale vieții, că ele se pot șterge, transforma. Că, cel mai probabil, depinde de mine însămi să schimb ceva, orice.

Îmi doresc să am curaj să fiu eu. Și am. În mare măsură, am. Îmi asum și tristețile, dar vreau să-mi pot recunoaște, mie însămi, și bucuriile. Că sunt. Chiar multe. Nu-i formată viața dintr-un șir neîntrerupt de amărăciune, așa cum nu-i formată dintr-o salbă de fericiri. Asta-mi doresc să pot să înțeleg. Și să merg pe drumul meu cu încredere. Încredere că pot să fac față la toate câte îmi ies în cale. Încerc să înșir azi câteva lucruri, zece, să fie așa, ca un decalog de lucruri senine despre mine. Ca un exercițiu de optimism. Nu-mi vine ușor, prea sunt critică cu mine însămi, dar îmi doresc s-o fac. Și să mă uit la ele și să cred fiecare cuvânt pe care-l scriu. Să cred, să simt că e real, că e despre mine, că sunt eu așa. Și să-mi zâmbesc. Și să merg mai departe.

puștiul are o mamă bună
sunt o femeie frumoasă
merit să fiu iubită
am mult drag de dăruit
îmi iubesc tare prietenii
încerc mereu să fac bine
și să mă corectez când greșesc
sunt capabilă să realizez lucruri
visez mult și lupt pentru visurile mele
(trebuie să) am încredere în mine!

Zâmbesc și-mi simt și sufletul zâmbind. Și mă mir. Și e bine. Într-un fel trist și cald totodată, e bine. An bun să fie.