Despre ce-a fost și ce n-a fost 2015

2015 n-a fost cel mai rău an. Dar n-a fost nici un an ușor. Privind spre el, mă împiedic de-o senzație de apăsare. De tristețe multă, de afundare, de lacrimi și suferință adâncă. Și-n același timp, îmi dau seama că trebuie să îmi îndrept privirea și spre multele momente aparte, speciale, pe care le-am trăit și să le las să mă bucure.

Așadar, 2015 se prezintă:

În ianuarie am călătorit singură prin Anglia și a fost greu și frumos, copleșitor și solicitant. Am împlinit 34 de ani pe-o plajă pustie din Anglia și mi-a plăcut mult să fiu la mare, pentru prima oară iarnă, chiar de ziua mea. Liniște, aer rece și tare, mare calmă, plajă pustie, perfect pentru mine și gândurile mele haotice. Altfel, ianuarie și februarie mi-au fost, ca-n fiecare an, despre a face față iernii, înghețului, din suflet și din realitatea vieții de zi cu zi. Luna martie a fost una cu o doză prea mare de zbucium și suferință, iar finalul de martie, începutul de primăvară, m-a găsit așezată pe un drum nou, despre care speram să fie unul care să mă ajute.

(ianuarie, Anglia)

Luna aprilie a fost despre revenire la viață și despre călătoria cu Puștiul în Italia… Bologna, Genova, Alexandria, Oviglio. Timp frumos. În luna mai m-am întors la Iris, de fapt, Cristi Minculescu s-a întors la Iris și eu am fost la un concert de-al lor, deși credeam că… au cam murit pentru mine atunci, în august 2012, când s-au despărțit. Luna iunie a fost una plină de viață, am participat la SkirtBike București, mi-am petrecut câteva zile la Istanbul împreună cu Kinga și-apoi am alergat/m-am plimbat la The Color Run Cluj. Și-ntre timp, am pregătit ediția a patra a SkirtBike Baia Mare, care a avut loc în prima duminică din luna iulie. 2012, 2013, 2014, 2015, am scris povestea acestui eveniment frumos care a reușit să formeze o comunitate de bicicliste tare faine.

La final de iulie și început de august m-am dus pe munte, de data aceasta în Retezat. Munți frumoși, oameni frumoși, timp minunat. De ziua Dianei mele dragi am mai zburat o dată cu parapanta, un zbor absolut fabulos care mi-a trezit la viață fiecare colțitor de minte și de suflet. August a însemnat și Drumul lung spre Cimitirul Vesel, un proiect în care am pus toată energia, entuziasmul și puterea de muncă de care-am fost în stare. Apoi, Puștiul a împlinit 7 ani de voinicie și l-am dus să doarmă în trenul hotel de la Vișeu, de la Mocăniță.

(iulie, SkirtBike Baia Mare)

În septembrie am urcat pe acoperișul României, tură extrem de grea pentru mine, am participat la nunta surorii mele, Puștiul a început clasa I și-apoi ne-am dus să ne luăm o porție de viață, să zburăm cu balonul la Câmpul Cetății. Mi-am alinat un pic dorul de zbor și m-am bucurat din suflet să fiu aproape de lumea aceasta. În octombrie am sărbătorit-o pe Kinga la mare înălțime, ne-am dus pe Aquille du Midi, în Alpi, o excursie tare faină. Octombrie a însemnat și timp petrecut cu Florin, pe care tare m-am bucurat să-l am aproape.

(septembrie, Făgăraș)

În noiembrie am urcat pe Țibleș, am dormit în același refugiu precar, tare bine a fost. Noiembrie a însemnat durerea tragediei de la Colectiv care, inevitabil, s-a întins peste noi toți, întunecându-ne sufletele. Apoi a fost un drum la București cu extrem de multă emoție trăită, și-un articol despre elefantul – emoție pe care-l purtăm în noi, fiecare. Și-n ultima zi de noiembrie, la Cluj, am cunoscut-o și personal pe Ioana, Prințesa căreia i-am scris și-o scrisoare de drag.

În decembrie… când a fost luna decembrie? A zburat timpul și aș aminti doar de vizita la niște copii care mi-au dat multă emoție și bucurie.

(iunie, Istanbul)

Cam acesta a fost 2015. Privesc în urmă și îmi dau seama că mi-e plin sufletul de recunoștință, în primul rând pentru că n-am avut probleme mari de sănătate. Realizez că Puștiul e sănătos, că avem probleme relativ mici, cărora le facem față. Și știu că nu-i deloc puțin lucru. Și-apoi, anul care a trecut a fost un an extrem de plin, greu, profesional vorbind, am muncit mai mult, dar am și învățat mult. Călătoristic vorbind, din planurile pe care le aveam în minte la început de an, n-au fost vacanța la mare, n-a fost pista de biciclete din Austria, n-a fost concertul Andre Rieu și nici vreun târg de Crăciun. Dar balanța s-a echilibrat cumva cu cele care nu erau pe listă și s-au întâmplat, că, deh, planurile-s făcute să… mai și scape printre degete.

Și pozele pe care le-am ales pentru acest articol sunt toate cu povești, vorbesc, împreună, despre esența a ceea ce a însemnat anul 2015. Am fost și jos, foarte jos, emoțional vorbind și fizic, la nivelul mării, am fost și sus, pe munte și pe culmi de emoții, au fost călătorii noi și frumoase, și-au fost, desigur, oameni. Oameni vechi și oameni noi, oameni care-au intrat în viața mea, alții care au ieșit. Oameni care m-au rănit adânc și oameni care m-au bucurat intens. Și, printre toate, mereu alături, Puștiul. Puștiul drag.

(Fetele mele, Diana și Kinga)

Mi-aș fi dorit și n-am făcut în 2015:

Un design nou pentru blog. O temă nouă, un logo, o identitate vizuală care să mi se potrivească. Nu mi-a ieșit, au trecut cinci ani de când scriu aici și încă nu simt că locul acesta virtual e așa cum mi-aș dori.

Kids for Kids. Proiectul pentru copii care, nu știu de ce, pare să-mi iasă doar o dată la doi ani. L-am făcut în 2012, apoi în 2014, în 2015 l-am dorit, dar cumva n-a fost să fie. Temă pentru 2015, desigur.

Un zbor de iarnă cu parapanta. N-a fost să fie, probabil, altă explicație n-am, din moment ce mi s-a oferit posibilitatea de mai multe ori. Dar, o fi vreme pentru asta, sunt convinsă.

Mi-aș mai fi dorit și altele, proiectul Balloon Fiesta, apoi un alt proiect biciclistic, să mă implic mai mult în proiecte care să ajute oamenii, să fac mai multe pentru mine, dar și pentru alții, mi-aș fi dorit să mă bucur mai mult, să primesc mai ușor ceea ce mi s-a oferit, să fiu mai senină, mai deschisă, să am mai multă încredere. Dar știu că am făcut lucrurile așa cum am putut, străduindu-mă să mă ridic și să merg mai departe. Cumva, chiar și-atunci când mi s-a părut că nu fac asta, de fapt, doar am continuat să merg înainte. Așa că, a fost un an așa cum s-a putut să fie. Și e ok. Să vedem dacă 2016 mă va surprinde cu ceva.

(Puștiuuul… și-un moment tare drag)