Două fete la Istanbul

Fain titlu, nu-i așa? Așa ne-au fost și nouă, unei blonde și unei brunete, zilele petrecute în orașul Poartă. I se potrivesc numele, renumele, poreclele, și toate lucrurile care se spun despre acest mix de culturi, de tradiții, de oameni, de arome, de culori, de peisaje, de apă și uscat, de… de toate la un loc.

Mi-a plăcut Istanbului și, cândva, cumva, va mai fi vremea lui, știu bine. Deocamdată, o să-i aduc omagiu și-o să-i ofer un loc în nemurirea blogului, scriind despre el, așa cum l-am simțit eu. Și adăugând fotografiile minunate ale Kingăi, jumătatea mea brunetă de călătorie la Istanbul.
M-am așteptat la multe. De câțiva ani, de când Istanbul era pe lista mea de locuri unde vreau să ajung, mi-am făcut multe așteptări. Și toate așteptările au fost total date peste cap. Aproape nimic din ceea ce credeam că va fi, nu a fost. Dar a fost un altceva atât de complet, că nu m-am simțit deloc dezamăgită ci, pur și simplu, am luat lucrurile ca atare… acesta-i Istanbului, așa mă bucur de el. Și m-am bucurat, ahh, încă cum.
Ce fac două fetele la Istanbul? Păi, trăiesc din plin fiecare zi!
Kilometri mulți parcurși în fiecare zi pe jos, cartiere aglomerate, coline cu priveliști minunate, arome puternice, bărbați trecând mereu limita curtoaziei – am tot zis, cred că turcii au radar – atenție, blonde!… așa ne-a fost Istanbul. Frumos. Plin. Intens. De sus, din Turnul Galata, totul a părut o filă din povestea celor o mie de nopți sau a lămpii lui Aladin, frumos, colorat, fermecat, o priveliște care ne oprea cuvintele de admirație în gât. Apoi, de jos, din portul Galata, în mijlocul mulțimii extrem de pestrițe, am văzut o altă față a Istanbulului de zi cu zi, aglomerat, înfierbântat de la betoane și de la prea mulții oameni pe metru pătrat. Dar totul, din orice unghi priveam, mi-a părut autentic. Și mi-a plăcut.
Moscheile mi-au plăcut mult, dar mai degrabă cele mai mici, lipsite de freamătul turistic – și de mirosul caracteristic al sutelor de picioare descălțate din Moscheea Albastră – și mai pline cu senzație de bine, de pace interioară. Am stat așezată pe mocheta frumoasă a unei moschei o vreme și mi-a fost un timp prețios acela. Nu înțeleg religia lor, nu înțeleg regulile, nu pot, cu sufletul meu de feministă, să fiu de acord cu restricționarea femeilor, cu regimul pentru ele, însă, dincolo de toate crezurile personale, n-am putut să nu mă simt mică într-o lume mare, spiritual vorbind. Și tare bine a fost.
Marele Bazar… mare. Pestriț, cu mii de chestii absolut inutile. Dar care-ar mai fi farmecul Turciei, al turcilor comercianți, dacă n-ar vinde ei orice nimicuri, utile sau nu? Neapărat colorate, aurite, să-ți ia ochii. Mi-a părut mai degrabă amuzant decât deranjant, mi-a plăcut partea de old bazar, cu faianța pe perete, cu coloane de piatră și magazine de antichități, cu mesele lor joase și scăunele pe care stau bărbații și beau ceai.. mi-a plăcut și agitația, freamătul, senzația de viață plină de pe fiecare alee a bazarului.
Mâncarea, nu, pe mine nu m-a dat pe spate. Rahatul turcesc ar ocupa primul loc, acela cu diverse condimente, cu șofran, cu tot felul de fructe uscate, da, mi-a fost pe plac. Altfel, baclavalele le-am găsit mai fade decât mă așteptam, sandwich-urile cu pește din portul Galata, banale, uscate și fără nimic special… mi-au plăcut însă câteva tipuri de kebab, cu pui sau miel, modul în care prepară orezul și ceaiul, dar cel de mere, nu tradiționalul lor ceai amar. Poate, că, pur și simplu, nu sunt eu o călătoare gurmandă.
V-arăt poze. Și vi le povestesc, că prea-s cu povești ele.

Așa ne-a întâmpinat Stambulul, învăluit în aer misterios și semi întunecat. Și tot frumos ne-a părut.

Ceai, ceai, ceai. Primul pe care l-am băut, c-au urmat apoi multe altele. La o terasă unde am asistat la dansul unui derviș rotitor, o sectă interzisă din vremea lui Ataturk, primul președințe al țării, cel care i-a dat acesteia și numele. Dervișii, adepți ai lui Mevlana, se roteau în dansul lor pentru a obține o stare de extaz.

M-am simțit bine în pielea mea, la Istanbul, într-o lume plină și colorată și agitată, așa, ca dansul nebun din mintea și sufletul meu.

Moscheea Albastră, chiar albastră, la ceas de seară. Altfel, numele ei e, de fapt, Sultanahmet, moscheea sultanului Ahmet și e cea mai cunoscută moschee din Istanbul. Nu și cea mai frumoasă, după părerea mea.

În poza aceasta frumoasă, din interiorul moscheii albastre, e bine că se vede grandoarea și frumusețea ei și nu se simte mirosul pregnant din interior. Cu toate acestea, mult timp am mai petrecut acolo. 

Ca-n povestea lui Aladin, pe covorul fermecat, îndeplinător de dorințe. Oare ce dorințe de prințesă cu ochi verzi?

Pe străduțe. Culoare, oameni relaxați, nimicuri fermecătoare.

Din Turnul Galata, priveliștea… ce să mai spui? O parte din cartierul Sultanahmet în zare, și Podul Galata…

Palatul Topkapi, o oază verde într-o zonă suprapopulată, Istanbulul vechi.

Femeile din Istanbul. Povești întregi ascunse sub veșmintele lor negre.

Moscheea care mi-a plăcut mie. Moscheea Atik Ali Pașa. Mai mică, mai goală de oameni, dar mai plină de altceva. Un ceva dătător de stare de bine. Și de bucurie de-a fi. 

De sus, de la Suleymaniye, moscheea cea mai mare din Istanbul, care mi-a părut extrem de impunătoare și bine localizată, pe o colină a Istanbulului, îmbrățișând zarea albastră a marelui oraș. 

Dolmabahce Palace, opulență în grad ridicat, aur, cristale, apartamente care duc cu gândul la cele o mie de nopți turcești, grădini luxoase înăuntrul zidurilor înalte. Însă, în dezacord cu grandoarea, paturile dormitoarelor extrem de mici, pentru oameni scunzi… și băi, vestitele văi turcești, la fel, ridicol de restrânse ca dimensiune. N-am înțeles raționamentul…

Turnul lui Leandru sau Turnul Prințesei, unul dintre cele mai cunoscute obiective din Istanbul, situat pe o mică insulă, între Europa și Asia. 

Pe Buyukada, cea mai mare dintre cele nouă insule care formează arhipelagul Insulele Prințesei, unde circulă doar trăsuri și biciclete. În contradicție cu aglomeratul Istanbul, și tocmai din acest motiv, o atracție turistică extrem de apreciată. 

N-or fi arătând așa prințesele turcilor, dar mie tare-mi place de mine în poza asta. Mulțumesc, Kinga! 

Spital de biciclete pe insulă. Necesar, desigur. Sper că au și doctori buni pe-acolo.

Arome, culori și tinerețe. Și tradiții și cultură. 

În Marele Bazar, câteva ore de hoinăreală printre turci dornici să-și vândă marfa, magazine pline cu de toate, arome, strălucire – mai mult falsă, desigur, și tot ce vrei și nu vrei. 

 Așadar, ISTANBUL! Minunat, de poveste Istanbul.