Gând aiurea. 38.

Idiotul lui Dostoievski mi-a plăcut mai mult decât credeam că o va face şi-mi dau seama că, ceea ce m-a reţinut, ani de zile, în a-l citi, era doar în mintea mea…
„… nu poate fi nimic mai supărător decât… să fii absolut ca „toată lumea”… aparţii unei familii onorabile, care nu s-a distins cu nimic, niciodată, într-un mod mai deosebit; ai o înfăţişare plăcută, dar nu prea expresivă; studii destul de temeinice, dar nu ştii cum să le foloseşti; eşti inteligent, dar lipsit de idei personale; bun la inimă, dar îţi lipseşte generozitatea, etc., şi aşa în toate celelalte privinţe.”
Fragmentul ăsta… da, desigur, sunt de acord cu el, e ceea ce înseamnă a fi comun însă, mai supărător decât tot mi se pare să fii şi conştient că „… n-ai totuşi nici un talent, nimic deosebit sau original în tine, nici măcar o ciudăţenie mai aparte…”
Trist.