Cât de mult contează gura lumii?
Concluziile pe care le trag oamenii privind o anumită situaţie?
Cât, cât de mult ne afectează?
Depinde de noi să ne lăsăm atinşi de părerile celor din jur – ale observatorilor? Ale celor care văd totul dinafară şi, automat, pun o etichetă? Ale celor care judecă fără să cunoască mai mult decât aparenţele?
Trebuie întotdeauna să ne încadrăm în limite, să respectăm toate regulile jocului – un joc impus de cine, de fapt? – doar ca să nu părem „altfel”, doar ca să nu depăşim limitele tiparelor?
0
8 comments
traim in societate asa ca firesc exista niste reguli de bun simt…ce tine de gura lumii,parca e altceva si nu are de-a face cu limitele…asa ca,nu ma intereseaza….gura lumii doar pamantul o astupa 🙂 cei care pun etichete sunt cei care judeca superficial…de fapt,isi pun singuri etichete
Da, zic si eu de bunul simt. Insa pentru unii inseamna una, pentru altii, alta. Nu ne putem raporta la ceva generalizat. Nu iese. Oamenii, poate din plictiseala, poate pentru ca se simt bine asa, cine stie… le place sa judece. Sa critice. Sa arate ca ei stiu mai bine.
Există niște reguli generale dar când ajungem la detalii, gura lumii nu mai are ce căuta acolo. Desigur, curioasă cum e, va dori să știe totul și va interpreta trunchiat ceea ce vede dar nu știe.
Si daca nu stie, va crede ca stie. Chiar cel mai bine. :))
Cui ii pasa de ce cred cei din jurul nostru, atata timp cat nu cer nimanui nimic si n’am nevoie de mila nimanui, putin imi pasa de ideile si dusmaniile lor.
Da, asa e, cum zici tu. Insa, printre ei traim, nu prea avem cum sa nu ne lasam atinsi… macar uneori…
Toate bune, Roşcăţico!
am invatat… sa nu ma intereseze ce spun ceilalti, cand nu sunt eu de fata…
cine nu are curajul sa-mi spuna mie, cand e vorba de ceva despre mine…… degeaba are putrea sa o spuna altora… pentru mine nu mai conteaza…
deasemeni… cine asculta la ce spun altii… fara sa incerce sa ma cunoasca in mod direct si personal… iarasi nu ma intereseaza… de parca nici nu m-ar merita…
oricum… ca sa ajung aici, am avut de indurat destule tristeti… de care uneori, acum rad…
Ce-mi place ce spui tu. Si eu le zic mereu oamenilor ca, daca au ceva cu mine, sa mi-o spuna direct. Dar ma afecteaza, recunosc, cele ce se spun pe la spatele meu. Si, cel mai mult, ma supara cei care, de fata cu mine, sunt foarte draguti cu mine si, cand nu sunt de fata, vorbesc urat de mine. E ok ca oamenii ma plac. E ok si daca nu ma plac. Dar sa aiba curajul sa o arate, indiferent de care parte sunt.
Mda… ce bine e cand vine momentul in care tristetile se transforma in zambete… 🙂
Toate bune, Ovi!
Comments are closed.