Goliciune

Despre goliciunea trupului vreau să scriu…. că aia a sufletului, e greu de pus în cuvinte. Ori e prea multă, ori e deloc. Uneori arătăm prea mult, alteori prea puţin. Uneori ne sunt pustiite sufletele, alteori preapline. Oricum, goliciunea sufletului e şi mai greu de ascuns.
Trebuie să vă spun, din capul locului, că eu sunt, de fel, aşa, mai pudică. Deşi am locuit în cămin studenţesc, cu duşuri comune pe palier, în cameră de fete,  nu m-am vindecat de sfiala asta într-ale dezbrăcatului în public. Nu sunt nici pro nici contra, ca idee. Chiar am încercat, cândva, cu ceva ani în urmă, pe o plajă din Spania – pentru că, da, de asta mă fac vinovată, curioasă sunt – să fac plajă topless. A fost ok dar n-a reprezentat pentru mine nimic special, nu a fost nici o plăcere deosebită, de fapt, parcă ceva mă încomoda aşa că am înţeles că nu e pentru mine.
Aici, în Costineşti, deşi staţiunea şi-a căpătat, în timp, renumele de staţiune a tineretului, e plin de familii cu copii, chiar copii mici, până în şase, şapte ani. În acelaşi timp, pe cât de mulţi copii sunt, pe atât de multe sunt şi femeile cu sânii goi. Despre partea de nudişti nu vorbim pentru că ei sunt cumva izolaţi, au locul lor şi nu te intersectezi cu ei la tot pasul.
Nu am un punct de vedere foarte clar în ceea ce priveşte subiectul ăsta şi de aceea n-am să spun că e bine sau că e rău într-un fel sau altul dar aş vrea şi alte păreri… nu pot să nu mă întreb cum e mai firesc să fie. Ştiu că puştiul e extrem de curios în perioada asta de tot ceea ce înseamnă sexualitate şi are multe întrebări pe tema asta şi nu-mi dau seama dacă, învăţându-l să fie aşa ca şi mine – de exemplu, deşi e încă mic şi e plin pe plajă de copii dezbrăcaţi de tot, mie nu-mi place să-l las fără slip – fac bine sau nu dar… cred că nu e alternativă. Sunt lucruri pe care, cât timp nu poate alege singur, trebuie să le facă aşa cum cred eu că e mai bine, aşa cum le fac şi eu.
Cât era el mic citisem o grămadă de poveşti despre nuditate în prezenţa copiilor, despre cum trebuie să le fie explicate lucrurile, despre poveşti şi mituri şi idei, unele mai exagerate decât altele. Îmi amintesc de cum oripilase un forum o mămică care îi arăta fetiţei ei de doi ani cum se schimbă un tampon intern. Unor părinţi li se pare firesc să-şi înveţe de mici copiii să fie lipsiţi de orice reţineri în ceea ce priveşte pudicitatea, alţii se feresc chiar şi să le vorbească copiilor despre astfel de subiecte, evitându-le întrebările.
Cred că noi ne situăm undeva la mijloc. De o vreme puştiul e extrem de curios şi vrea să vadă, să ştie, să descopere. Uneori întrebările lui mă încuie şi nu ştiu cum să îi răspund ca să-l mulţumesc şi ca răspunsul meu să fie unul real. Nu îmi doresc să fie nişte subiecte tabu dar vreau să păstrez şi un anumit nivel de intimitate. Ştiu bine că, cu cât aş încerca mai mult să ascund anumite lucruri, cu atât ar vrea el mai mult să le afle şi, astfel, ducem mereu o luptă în care eu încerc să păstrez un echilibru.
Credeţi că sunt mai siguri pe ei copiii care cresc într-un mediu în care nuditatea e ceva firesc? Asta văd că se tot vehiculează… că devin complexaţi copiii crescuţi într-un mediu prea pudic, că se vor simţi vulnerabili şi constrânşi…