Pentru ce?

by loredana
9 comments

E trist cât ne sunt de ritmice trăirile, cât de previzibile mutările pe tabla de joc a vieţii. E aşa, de parcă am urma nişte tipare foarte clare, perfect prestabilite şi libertatea noastră e, de fapt, doar o constrângere mascată. Şi nu facem decât să ne deplasăm un pas la stânga, unul la dreapta şi, din când în când, să mai sărim peste câte o căsuţă. Cu mari eforturi.
Mai întâi ne dorim. Visăm.
Se nasc speranţele şi credem că dorinţele pot deveni realitate.
Cerem, simţim că ni se cuvine şi aşteptăm. Să primim.
Luptăm, ne încrâncenăm să obţinem.
Plângem, ne zbatem, ne considerăm oropsiţi.
Apoi ne resemnăm, dăm vina pe soartă.
Nu mai cerem. Tăcem.
Într-o zi, când primim, nu ne mai trebuie. Nu mai contează.
Şi o luăm de la capăt. Visăm. Cerem. Luptăm. Câştigăm sau pierdem. Zburăm. Ne afundăm. Uităm. O luăm de la capăt.
De ce-om urma oare ciclurile astea atât de identice? Pentru ce, asta e, de fapt, întrebarea mea!? Pentru ce, după ce ai dus vreme îndelungată o luptă, una care, într-un final, s-a dovedit inutilă, pentru ce, dacă tot ajungi să înţelegi că orice luptă, că duce spre un câştig sau spre o pierdere, tot aceeaşi finalitate au, a indiferenţei, pentru ce să mai lupţi, pentru ce să mai crezi, să mai speri, pentru ce să mai doreşti? Doar ca să dai cu capul, iar şi iar? Ca să devii un jucător experimentat în ale jocului vieţii? Ca să simţi că ai trăit? Nu tot trăit se numeşte şi existenţa banală, goală de emoţii, de freamăt, de zbucium? Dacă te trezeşti dimineaţa, urmezi paşii clari trasaţi înainte, nu te abaţi în nici o direcţie, seara pui capul pe pernă şi a doua zi o iei de la capăt… nu tot trăit se numeşte? Şi atunci, pentru ce atâta luptă? Când, de fapt, într-un final, nici nu mai contează. Ceea ce ieri a durut într-atât încât ai fi dorit mai degrabă să fie sfârşitul lumii, azi ajunge să fie, eventual, doar o tresărire de o clipă… pentru ce? Zborul sufletului, de ieri, azi e doar o amintire… se duc şi alea rele, ştiu, se duc toate, şi alea bune… şi ce rămâne, şi de ce-ar trebui să rămână ceva?

0

S-ar putea să-ți placă și

9 comments

Drugwash 23 august 2012 - 23:27

Nu tot trăit se numeşte şi existenţa banală, goală de emoţii, de freamăt, de zbucium? Dacă te trezeşti dimineaţa, urmezi paşii clari trasaţi înainte, nu te abaţi în nici o direcţie, seara pui capul pe pernă şi a doua zi o iei de la capăt… nu tot trăit se numeşte?

Nah, e existenţă plată ca apa de băut. Dar e o alternativă la non-existenţă.
iar ai picat în blegoşenie? Oi fi fost obosită după atîtea pregătiri şi petrecere. Ia să te văd cu capu’ sus şi zîmbetu’ pe buze cînd m-oi trezi, altfel te tropăi! 😀

0
Reply
frmshk 24 august 2012 - 05:38

Hai să zicem că mă mai loveşte câte un val de realitate, din când în când. De cele mai multe ori, reuşesc să le ignor dar se întâmplă şi să fie prea puternice. Şi atunci… asta e. Nu cred că vrei zâmbete false, nu? Azi nu sunt în stare şi nici nu am chef să fiu în stare să fac faţă la nimic. Dar tot nu-mi pot lua lumea în cap…

0
Reply
Drugwash 24 august 2012 - 09:28

Strîmtă şi ruginită colivia, pentru o pasăre măiastră, cu dor de zbor, ca tine…

0
Reply
frmshk 24 august 2012 - 09:41

Măiastră zici? Absolut deloc. Dar ce mai contează că e vorba de o vrăbiuţă sau de un vultur, dorul de zbor tot ăla e… 🙂

0
Reply
Drugwash 24 august 2012 - 11:23

Ehei, vrăbiuţă… ai grijă la ulii… 😉

0
Reply
frmshk 24 august 2012 - 11:46

… la ulii din mine… 😛

0
Reply
Drugwash 24 august 2012 - 11:55

Da, da… dualitatea ta vrăbiuţă-uliu ar speria şi cel mai pleşuv vultur din zonă! 😆

0
Reply
ch3815h 24 august 2012 - 06:47

avril lavigne- i’m with you; fall to pieces; this things i’ll never say.
listen and enjoy. chill si weekend cu frumos inclus. 🙂

0
Reply
frmshk 24 august 2012 - 09:41

mulţumesc. la fel şi acolo. 🙂

0
Reply

Lasă un comentariu