Hoinărind. " Londra, la picioarele tale! "

Îmi place să călătoresc. N-am posibilitatea să o fac atât de des pe cât aş vrea şi nici să ajung în locurile în care mi-ar plăcea dar, din când în când, reuşesc să îmi fac bagajele, să las toate acasă şi să plec. Să văd, să cunosc, să descopăr, să simt. Într-o viaţă anterioară, da, cu siguranţă, am fost o pasăre călătoare. Îndrăgostită de cer. Şi de harta lumii.
Londra are un loc aparte în sufletul meu aşa că, neapărat, e primul loc despre care îmi doresc să scriu. Londra e… altfel. E diferită.

Cu ceva vreme în urmă, după ce primisem o vedere cu Londra şi aceasta îmi alunecase din mână căzând pe covor, mi s-a spus… ” vezi, trebuie să fie Londra la picioarele tale! „. Atunci doar am zâmbit, visam să o fac dar încă nu vizitasem oraşul ceţii. Şi-al vieţii.
Am făcut apoi cunoştinţă cu pământul londonez într-o dimineaţă de martie care anunţa o zi tipică locului în care tocmai aterizasem. Ploaie măruntă, ceaţă densă şi-un aer rece, ce-ţi îngheţa în vine orice dorinţă de stat pe-afară.
Însă, pe neaşteptate, cerul s-a limpezit, ceaţa s-a împrăştiat, ploaia a încetat, razele soarelui, timid, au început să îmbrăţişeze totul în jur, umplând natura de poftă de viaţă, de culoare şi veselie.

Londra mi-a plăcut din prima clipă, când sufletul mi-a vibrat de emoţie. Şi, pas cu pas, descoperind tot mai mult, m-am îndrăgostit de oraşul acela multicolor. Când am fost prima oară la Londra fiecare pas a fost o alergătură nebună spre descoperirea acestei metropole încărcată de cultură, de istorie. Totul a fost, din cauza timpului (o săptămână) mult prea scurt pentru mulţimea de informaţii de asimilat, greoaie şi destul de obositoare. Aşa că mi-am zis, următoarea vizită va fi una relaxată, în care voi savura timpul petrecut la Londra cu încetinitorul, fără să alerg, fără să programez vizite prea multe într-un timp prea scurt. Şi-aşa, când am revenit, anul trecut, fără planuri de cucerire a marelui oraş, mi-am plimbat paşii pe străduţe liniştite, prin parcurile extraordinar de verzi, prin cartiere puţin cunoscute de turişti. Am lăsat la o parte magazinele, muzeele şi obiectivele turistice şi-am încercat să mă simt ca fiind ” de-a locului „.

Mi-a plăcut întodeaună să studiez oamenii, să înţeleg din gesturi, atitudini, felul de-a fi al persoanelor, să le înţeleg modul de viaţă, obiceiurile, să le intuiesc neliniştile, să le surprind trăirile. Şi Londra e un loc în care amestecul de culturi e atât de pregnant că nu te poţi, nicicum, plictisi o clipă. Oamenii par sosiţi din toate zările lumii, îi auzi vorbind în toate limbile posibile… şi deşi coloritul uman e unul atât de puternic variat, totul pare încadrat la Londra în peisaj, nimic nu pare că face nota discordantă. Parcă toate îşi au locul lor acolo, în oraşul acela atât de viu, tânăr şi bătrân totodată, atât de aglomerat şi totuşi liniştit, atât de proaspăt şi-atât de obosit, în acelaşi timp.

La Londra m-am simţit, de fiecare dată, aşa cum mi s-a zis că trebuie să mă simt.
Ca o regină în capitala reginelor.