Compromisurile… sunt semne de slăbiciune, de negare a ceea ce suntem sau sunt semne ale unei capacităţi de a jongla cu viaţa?
Câte compromisuri suntem dispuşi să facem atunci când ne dorim ceva? Cum stabilim limita până la care putem să mergem fără a intra în conflict cu propria conştiinţă?
Ni se cere, de multe ori, în viaţă, să trecem peste anumite principii pe care le avem. Şi nu e întotdeauna o decizie uşor de luat. Unii oameni ar spune că principiile sunt mai presus de orice, că nu ai voie să te abaţi de la ceea ce crezi, că, făcând asta, înseamnă că te înşeli tu pe tine însuţi. Alţii ar susţine că, fără a face unele compromisuri, nu există o cale spre îndeplinirea unor obiective.
Dar… ziceţi-mi, ce rol au compromisurile în viaţa noastră? Nu facem, de fapt, asta întotdeauna, în fiecare zi a vieţii noastre, că e vorba de lucruri insignifiante sau de lucruri importante? Nu renunţăm mereu la ceva ce nu am vrea să renunţăm, nu acceptăm să fim şi să facem şi ceea ce nu suntem şi nu ne reprezintă? Există, chiar există, o cale perfect dreaptă pe care să poţi să mergi şi drumul să ducă tocmai acolo unde îţi doreşti?
Sunt, compromisurile, alături de autodisciplină, o cheie a succesului?
0
Articol anterior
4 comments
Compromisul nu este cheia succesului, ci un instrument – util, dar a carui folosire ar trebui sa fie limitata.
De fiecare data cand faci un compromis, cand lasi de la tine, renunti la ceva ce tine de tine. In felul asta, daca faci prea multe compromisuri, s-ar putea sa nu mai existi, sa nu mai traiesti pentru tine, ci doar pentru altii.
Singur, compromisul – spre deosebire de autodisciplina – nu poate fi cheia succesului. Ci, mai degraba, a pierderii propriei identitati.
se pare că tu ai răspunsul corect, de data asta. 🙂
toate compromisurile sunt făcute cu un scop? adică, cât renunţăm pentru a ne fi nouă înşine mai bine şi cât renunţăm doar pentru că asta vor alţii?
comentariu pe deplin acoperitor. de acord.
De acord cu Intuneric. Cred insa ca fara compromisuri nu ar mai exista autodisciplina. Ne-am obisnui sa fim egoisti, egocentristi. Compromisurile, in cantitati limitate, sunt binevenite intrucat ele slujesc la dezvoltarea noastra. Daca ne-am arunca cu totii cu capul inainte sa facem doar ce vrem nu cred ca ar iesi tocmai o societate civilizata din asta…
Comments are closed.