Lista goală a lui 2019

Mi-a plăcut întotdeauna să fac liste, chiar dacă după ce le fac, aproape de fiecare dată, uit de ele sau le ignor. Îmi place să am agende în care-mi notez chestii, dar nu întotdeauna mă duc să verific ce-am bifat de acolo și ce nu. Clar, pentru proiectele la care lucrez, agenda și pixul sunt sfinte, mă ajută enorm să-mi organizez sarcinile și mai ales să-mi ordonez mintea. Deh, se spune despre capricorni că-s cei mai disciplinați și ordonați dintre reprezentanții semnelor zodiacale, dar zău că eu nu-s așa, nu-s o împrăștiată, dar nici ordonată pe cât aș vrea nu sunt. Mai degrabă funcționez pe principiul, dacă arde mă ocup, dacă nu, las că revin un pic mai încolo, stați voi – documente, liste, maldăre de rufe, etc. – frumușel într-un colț și așteptați-mă. Păcătos? O fi, dar asta sunt, mă corectez cât pot, îmi găsesc scuze cât pot.

Deci da, îmi place să-mi fac liste la început de an, să-mi înșir mie însămi ce-aș vrea să fac, pe unde aș vrea să merg, ce mi-aș dori să se întâmple în anul ce urmează. Chiar dacă-i mai mult așa, de fațadă, că știu bine că viața-mi flutură listele prin fața ochilor și mi le zboară pe cine știe unde, punându-mă să alerg pe alte și alte drumuri decât cele planificate. Îmi place să mă alint că, uite, anul ăsta o să fac asta, anul ăsta o să folosesc mai bine timpul, o să trăiesc mai responsabil, o să mă ocup de aia și de aia. Sigur, sigur…

Anul trecut, în 2018, la început de an, aveam multe idei în cap și-n agendă, multe planuri, ahh, ce mai planuri. Și ce să vezi? Chiar atunci când 2017 trăgea ușa după el, vestea că sunt însărcinată a dat năvală ca un uragan peste toate planurile mele și sâmburele de om din burta mea, mic, dar imposibil de neglijat, și-a făcut simțită prezența într-un mod atât de răvășitor că n-am știut de unde să mă adun. Domnișoara dragon s-a situat indiscutabil pe primul loc pe toate listele posibile făcute și nefăcute. Ce-a rămas, inevitabil, a fost planul pentru festivalul celor 100 de baloane, acela chiar n-avea cum să fie împins pe vreo listă de rezervă. Așa că, cum am mai spus, în 2018 am trecut de-a dreptul prin două nașteri.

Oricum, anul care a trecut a fost exemplul cel mai bun despre cum viața se distrează dând planurile peste cap, arătându-ne că suntem mai puțin importanți decât ne credem și mai puțini stăpâni pe absolut fiecare pas pe care-l facem crezând că desenăm previzibil parcursul vieții noastre. Câtă naivitate!

Anul acesta… nu mi-am făcut liste. Sigur că am tot felul de idei și planuri în minte, dar n-am găsit timp de făcut ordine prin ele. În mintea mea e haos, cam așa cum e și-n jurul meu, printre hăinuțe de copil mic, jucării, scutece, cărți – am patru pe care le-am început, sâc!, lucruri de-ale Puștiului, etc, etc. Din când în când, reușesc să mai trasez cărări prin haosul ăsta, să mai împing unele deoparte, să mai eliberez niște zone. Și zău că-mi pare că se face dintr-o dată lumină și văd mai clar și simt mai clar și pot să gândesc mai clar.

Dintre cele pe care pot să le agăț în mintea mea, e dorința de-a găsi cumva o cale de împăcare, a mea cu mine însămi. Am mult de lucru la partea asta, am multe de vindecat și îmbunătățit, tot trăiesc cu speranța că am șanse să fiu un om mai bun. Pentru mine, dar mai ales pentru ei, dragii mei, copiii și omul meu. Că zău că tare le fac viața grea adesea (că și ei mie, asta-i altă treabă, nu mă ascund după asta acum). Cine știe, poate până la finalul anului, s-o mai schimba ceva în felul meu de-a fi și-om fi toți mai eliberați de poveri sufletești și mai buni unii cu ceilalți. Noi ăștia din cercul meu strâmt zic, că deh, lumea mare, tare multe-s de schimbat acolo și tare-i greu.

Sigur că aș vrea să am putere să trec prin toate câte or fi de trecut. Anul trecut mi s-a dat această putere, una aproape supraomenească. Nu degeaba-i zic fie-mii care tocmai azi împlinește 20 de săptămâni de viață că-i domnișoara dragon. Maică-sa ce o fi? Îmi doresc pentru 2019 să am mai multă energie și mai mult entuziasm ca să pot să fac lucruri pentru mine și pentru ceilalți. Să găsesc sens în ce fac. Și… să fac. Să mă pornesc, că acolo-i punctul critic. Până mă pun în poziția de-a face primul pas în ceva. După aceea, ceilalți pași vin ei, unul câte unul, de la sine sau provocați, după caz.

În mod practic, mi-ar plăcea să citesc mai mult, dar mi-e greu să mă concentrez pe acțiunea unei cărți în pauzele de alăptat sau schimbat scutece. Insist, însă, așa cum se vede, am patru cărți mari și groase începute, le dau eu de capăt și apoi vor urma și altele. Ar trebui să citesc pe niște subiecte specifice, dar asta-mi vine și mai greu, așa că deocamdată îi dau bătaie cu Ileana, Principesa de România și cartea ei Spitalul Inima Reginei, cartea pe care-o am pe noptieră.

Mi-ar plăcea și asta-mi propun, ca un plan concret, să scriu mai mult pe blog. Să dau o față nouă blogului, așa cum sper deja de câțiva ani că o să reușesc, să-l fac după chipul și asemănarea mea. Scriu aici de opt ani, s-au adunat aproape 1500 de texte, așa cum sunt, unele banale, altele extrem de sensibile, îmi sunt dragi tare, e un fel de cutie cu bijuterii prețioase, mai ales că n-am o astfel de cutie în viața reală, că deh, nu port eu prea multe bijuterii. Vorba fie între noi, poate ar fi bine să procur una, măcar pentru fiică-mea, că tot a primit ea cercei cu diamante. Și nu-s deloc geloasă pe ea, haha.

În 2019 îmi propun foarte serios să îndeplinesc o dorință a Puștiului, de fapt îi promisesem că-i îndeplinesc această dorință la zece ani, adică în 2018, dar sor-sa a vrut musai să-i dea planurile peste cap și lui și nu s-a putut pentru că luna august și-a rezervat-o ea, ca să vină pe lume. Dorința lui e să închiriem o autorulotă și să călătorim cu ea în Europa, să prindă ziua lui, de 22 august, pe drumuri cu ea. Poate ne iese anul ăsta, dacă ne-om descurca financiar și dac-om plănui bine timpul și toate celelalte.

Biciclete, baloane cu aer cald și Maramureș, rămân toate pe lista proiectelor pentru 2019, să vedem în ce formulă. Nu, perioada de concediu maternal nu-i un concediu pentru mine, nu-s făcută așa, nu-mi iese să mă relaxez cu-n bebeluș dragon în brațe. Am mare nevoie să fac și altceva. Ce-o ieși, vom vedea.

Să fim sănătoși, că nu-i vorbă goală. În rest, nu-mi doresc prea multe. Văd și simt și știu că am tot ce mi-e necesar, chiar mai mult de atât. Și ce dacă n-am o siguranță financiară și locuiesc într-o casă închiriată?! Am atât de multe. Sunt recunoscătoare pentru omul meu și pentru copiii mei. Sunt recunoscătoare că pot să visez, că îndrăznesc să încerc, că pot să îmi fac planuri și să gândesc soluții. Sunt recunoscătoare că mi-e cald și mi-e bine și iarna mi-e timp de hibernat, dar nu mă doare asta. Sunt recunoscătoare pentru toate zbaterile și luptele pe care le duc, sperând că ele mă poartă spre mine însămi, că asta mi-e necesar. Sunt recunoscătoare că sunt omul care sunt și că reușesc să văd și să înțeleg ce e bine și ce nu și că am dorința să îmbunătățesc ce poate fi îmbunătățit.

Așa că, să fie un 2019 asumat.