Lumea prin ochii mei – Praga (3)

Praga… despre oameni, prețuri, mâncare, cheltuieli…
Oamenii, în Praga, mi s-au părut obișnuiți, deloc altfel decât oamenii din alte părți ale lumii. Nici mai frumoși, nici mai urâți, nici mai diferiți, nici mai speciali. Cehii cu care am interacționat, la hotel, restaurant, magazin, au fost ok, politicoși și înafara faptului că o rup greu în limba engleză și trebuie să te înțelegi cu ei cum poți – mie mi s-au părut binevoitori – adică scurt, la subiect, fără prea multe povești, sunt perfect ok. (deși, dacă mă gândesc mai bine, cine stabilește ce înseamnă ok?)

(hai să vedem, cine știe ce-i cu statuia asta la care se înghesuie toate doamnele?!)

Turiștii mi s-au părut mulți, prea mulți pentru luna ianuarie, considerată neturistică. Atât de mulți asiatici n-am văzut nici la Roma, nici la Londra. La fiecare pas, câte un grup de oameni mici, extrem de veseli, mereu cu gura până la urechi și, desigur, cu câte un gigant tehnologic mai mare decât ei atârnat la gât. Mda, pentru asta-i invidiez.
Mi s-au spus și-am citit multe povești legate despre siguranța la Praga, despre faptul că trebuie să fii extrem de atent la hoți și cerșetori… bun, poate că în lunile de Praga verde lucrurile stau altfel dar n-am avut nici o problemă și nici n-am avut vreun sentiment de nesiguranță, nici măcar în metrou, cum a fost la Roma, când o puștoaică a încercat să mă lase fără portofel. Cerșetorii în Praga sunt diferiți, au atitudinea aceea extrem de umilă care, desigur, face apel la slăbiciunile celor ce trec pe lângă ei, stau în genunchi, cu mâinile și capul pe jos, exact ca și atunci când faci mătănii… și era frig, și Podul Carol, de exemplu, era acoperit cu un strat de zăpadă bătătorită destul de gros. (nu i-am fotografiat, nu am simțit că e cazul)

Ce-am descoperit la Praga, pe care toată lumea mi-a recomandat-o pentru mâncarea excelentă care se găsește acolo, e că, de fapt, eu nu sunt un om gurmand. Se pare că nici delicatesurile nu-s pe lista mea cu de făcut atunci când vizitez ceva. Nu m-au impresionat în mod deosebit nici vestitele coaste de porc, nici ștrudelul cu mere și nici, mirare, berea. (da, știu că m-ați văzut într-o poză cu halba de bere în mână dar era, de fapt, de impresie, că doar am sorbit de două ori din ea și-am revenit la ceaiul meu cald). În schimb, mi-a plăcut mult un local în care am mâncat – Crâșma lu’ Parașutistu’ (cât de tare, nu?) -, departe de zona turistică, un loc nou care mi s-a părut vechi, de fapt, pentru toată istoria care era afișată în tablourile și desenele de pe pereți. Și avea un aer așa plăcut, cu cehii care beau bere și vorbeau într-un fel atât de… străin. Prețurile mi s-au părut cam la fel ca și în alte orașe europene, mari în zone foarte circulate, cu atracții turistice, calme în zone de localnici. De exemplu, era un magazin Billa aproape de hotelul în care stăteam și acolo prețurile erau, ținând cont de schimbul leu – coroană, ca și la noi.

Așadar, Praga mi-a plăcut mult de tot. Îmi doresc să revin într-o Praga verde, să mă bucur de timpul stat pe-afară, sus, pe Petrin, să pierd vremea pe malul Vltavei, să fac un tur al Pragăi pe bicicletă (neapărat!), să descopăr alte locuri frumoase și… să fie soare. 🙂 Să vedem, poate reușesc anul ăsta.
Primele două părți ale poveștii despre Praga sunt la îndemână, pe pagina Lumea prin ochii mei.