Mână în mână, pe străzile vieții

by loredana
3 comments

Gata hoinăreala, ne-am întors. Greu, dacă e să mă întrebați pe mine și, ceea ce mă bucură e faptul că Puștiul confirmă, am mai fi putut să hoinărim o vreme. Marea lecție a acestei călătorii îmi este tot despre oameni. Oameni de departe, oameni de aproape, oameni buni de care am parte și tare mi-e sufletul plin de recunoștință pentru asta, că am noroc de oameni frumoși care-mi întind cu drag o mână sau mă lasă să le îmbrățișez sufletul.
Un alt mare câștig al acestei călătorii de început de an e deschiderea Puștiului pentru drumuri lungi și noi, curiozitatea și răbdarea lui, dorința lui de implicare, capacitatea lui de adaptare și socializare cu oameni noi. M-a surprins, m-a bucurat și l-am admirat în extrem de multe situații, pentru modul lui de-a reacționa, pentru bunătatea sufletului lui și pentru candoarea lui de copil. M-a stors de energie în toate aceste zile și, în același timp, mi-a dăruit extrem de mult. Și tare bine a fost, mult peste toate așteptările… de fapt, anulând toate temerile mele dinainte de plecarea noastră în lume, așa, hoinari, în doi.
O să vă povestesc despre drumurile noastre, despre călătoria cu un copil de șapte ani, despre experiențe amuzante, despre oameni noi, despre admirație la cote înalte, despre frumusețe multă, despre o Italie care-mi pare mereu deosebită, despre timp petrecut cu sens. Sensul acela de care, cred, fiecare dintre noi avem nevoie, măcar din când în când. De-a ne umple sufletele cu frumusețile din jur, de-a descoperi locuri și oameni, de-a înțelege cât de mici suntem într-o lume extrem de mare, cât de vulnerabili și totuși, puternici. De-a ne umple cu minunea de-a fi. Și nu-i deloc puțin lucru.
Vă salut de-acasă, după o săptămână extrem de plină, de frumoasă, într-o zi de luni în care pornesc pe un drum nou, provocator, și-n același timp, închid o ușă a trecutului. Așadar, viața mi-e așa, cu de toate, încredere și dorință multă de-a face lucrurile, dar și temeri și nesiguranțe și multe necunoscute. Nu pot să fie doar bucurii, după cum, desigur, nu pot să fie doar dureri. Nu e ca și cum aș găsi eu vreo rețetă de trai zen, al meu cu mine și cu ceilalți, dar zău că orice călătorie pe care o fac mi-e mai mult un drum spre mine însămi decât orice altceva.
Cam așa am fost noi, zile multe, în doi. Doi copii, mână în mână, pe străzile vieții.

noi doi  (1) noi doi  (2) noi doi  (3)

0

S-ar putea să-ți placă și

3 comments

ucu 24 ianuarie 2016 - 05:46

Ma bucur sa vad ca esti bine xxx

0
Reply
Loredana 31 ianuarie 2016 - 11:20

Asta-i așa, ca un fel de deja vu… de demult, tare demult, parcă dintr-o altă viață, nu?
Și-n momente ca acesta înțeleg că îmi lipsește un drum cu două sensuri… un anume drum.. :))
Mă bucur că… te bucuri! Mulțumesc de vizită, interes, etc.

0
Reply
arakelian 5 februarie 2016 - 15:15

sunteti super!

0
Reply

Lasă un comentariu