Postul de 35

by loredana
23 comments

35 de ani. Azi. Într-o zi de joi, de primăvară în ianuarie, la Roma. Împlinesc 35 de ani.

Sunt mulți, prea mulți, așa îi simt. Da, de-aș putea, aș roti ceasornicul timpului înapoi măcar vreo cinci din acești ani. Ba chiar zece, să recunosc cinstit, că nici nu mai știu cum a fost să am 25 de ani. Da, m-aș întoarce într-un timp al unei vârste cu mai puține responsabilități sau, poate, cu mai puțină conștiință de sine.

Nu pot. Sunt exact în punctul acesta și drumul duce doar într-o singură direcție și-n direcția aceasta anii se adună, nu scad. Și-atunci, știu, nu-mi rămâne decât să încerc să-i adun într-un mod cât mai potrivit, să-i câștig, nu să-i pierd. Încerc să fac acest lucru. Nu simt mereu că-mi iese, dimpotrivă, am o teamă de-a nu-i irosi și poate că încerc prea mult să-i umplu, să fie plini, să am senzația că… e viață, nu trecere banală prin lume.

Zilele de naștere sunt importante pentru mine, am tot spus-o. Poate că-i o greșeală, poate n-ar trebui să m-agăț așa de-o zi din calendar, să vreau eu musai să-i pun o amprentă aparte, să o încrustez într-un mod special în cartea vieții. Poate. Sau poate e bine așa, că mi-e impuls în a ieși din zona de confort, de-a face lucruri diferite… de-a trăit cu plus. Un plus care are valoare în ochii mei, desigur.

Anul acesta ziua de 14 ianuarie mă găsește la Roma, după câteva zile petrecute la Napoli și în împrejurimi (de unde sunt și pozele de mai jos), într-o aventură nouă, provocatoare și extrem de plină. Și e Puștiul cu mine, copilul acesta drag și frumos care mi-a devenit, zilele acestea, partener de călătorie cu normă întreagă.

Mi-aș pune o dorință de ziua mea, dar știu că-mi revine tot mie să fiu și bagheta magică și peștișorul de aur și să duc la îndeplinire ce-mi doresc, dacă-mi doresc. Nu se întâmplă lucrurile dacă nu-mi doresc. Și-apoi, chiar dacă îmi doresc, nu se întâmplă dacă nu mă străduiesc să le fac să se întâmple.

Ce mi-aș dori? Să mă bucur de mine însămi, să am încredere în mine și în ceea ce sunt.

pozade35

0

S-ar putea să-ți placă și

23 comments

ana 14 ianuarie 2016 - 10:57

La multi ani fericiti si sanatosi! 🙂

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:31

Mulțumesc tare, tare mult! 🙂

0
Reply
Ruxandra Ionita 14 ianuarie 2016 - 11:26

La multi ani fericiti!

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:32

mulțumeeeesc mult, cu bucurie că ești pe aici! 🙂

0
Reply
anca 14 ianuarie 2016 - 11:42

La multi ani fetita frumoasa! Multi si buni si luminosi, sa-ti fie viata o primavara!

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:33

o mai fi vreo urmă de fetiță în mine? 🙂
mulțumesc, Anca, mulțumesc din suflet, fată frumoasă!

0
Reply
Drugwash 14 ianuarie 2016 - 12:36

Se pare că în fiecare an reuşeşti să-ţi colorezi aniversarea într-un mod deosebit, într-un loc deosebit. 🙂 O să ai la amintiri de n-o să le poţi duce cînd oi ajunge bunicuţă. 😀
Dar pînă atunci mai ai de adunat din frumuseţea lumii, iar eu îţi urez să ţi se întîmple de fiecare dată aşa cum îţi doreşti, să simţi cu inima plină că mai minunat de atît nu se poate… pînă data viitoare cînd va fi şi mai şi. 😉
LA MULŢI ANI şi tot binele posibil să vină la tine! @};- @};- @};- @};- @};- %%- :-* >:D<

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:35

când voi ajunge la starea aia de mai bine nu se poate, dau de știre, promit. da’ bănuiesc că nu o fi în viața asta. nu-i bai, nu?
mulțumesc, Dragoș. pentru tot. :*

0
Reply
Drugwash 15 ianuarie 2016 - 22:47

Nu se ştie niciodată de unde sare iepurele. 😉 Şi de n-o fi acu’ şi-o fi în următoarea, ce contează – avem o eternitate la dispoziţie. 😀
Pentru ce să-mi mulţumeşti, n-am făcut nimic deosebit ca să merit aşa onor. Sau e cu anticipaţie? 😛 Glumesc. De fapt tu eşti cea care merită mulţumiri, pentru cît te zbaţi şi cîte faci pentru atîta lume! :-* >:D<

0
Reply
Loredana 18 ianuarie 2016 - 19:57

pfuai. :*
gata, back. de-acum să vezi, viață reală. :))

0
Reply
Drugwash 18 ianuarie 2016 - 22:12

Uaaa, vasăzică tu ai adus zăpada de pe unde ai hălăduit? 😛 :))
Hai să fie o realitate frumoasă! Bine ai revenit! >:D<

0
Cecilia Roxana 14 ianuarie 2016 - 17:19

Nu-i zi in care sa nu-mi fii in gand, dar azi e un reminder ca esti! Si esti inspre bucuria multor oameni si esti gravata pe inimi si sper sa fii mult si bine. La multi ani eterni! (cum imi place mie sa spun)

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:48

Draga de tine! Cecilia, îți mulțumesc mult, mult, cu drag. Te îmbrățișez. :*

0
Reply
Sonia 14 ianuarie 2016 - 18:57

La mulți ani, Loredana! Să ai parte de sănătate, bucurii, realizări de toate felurile și multă încredere în forțele tale. Te îmbrățișez cu drag!

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:49

mulțumesc din suflet! să fie, măcar pe jumătate, și bine-o fi. 🙂

0
Reply
Lara 15 ianuarie 2016 - 08:05

La multi ani frumosi!!

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:50

mulțumesc frumos! :*

0
Reply
dorina 15 ianuarie 2016 - 18:01

La multi ani ! O viata plina ! Sa razi mult !

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:50

plină să fie. mulțumesc tare mult. 🙂

0
Reply
Oana 15 ianuarie 2016 - 22:31

Eu ți-am scris pe facebook ce am avut de scris. Adaug un pupic 🙂

0
Reply
Loredana 15 ianuarie 2016 - 22:52

Oana, primesc cu drag, și acolo, și aici. Și la București când am să vin să-mi primesc și live îmbrățișarea. 🙂 Te pup!

0
Reply
Ana 17 ianuarie 2016 - 19:15

La multi ani, Loredana! Si tot ce iti dorești, frumos si bun, sa ți se îndeplinească!

0
Reply
Loredana 18 ianuarie 2016 - 19:58

Mulțumesc. Îmi doresc energie și încredere. Și sănătate, desigur. Că atunci, pot să fac față la toate. 🙂

0
Reply

Lasă un comentariu