me&myself

doar idei, sau frânturi de idei, pe care simt să le pun în cuvinte. cu sens sau fără, haotice și aglomerate, așa cum mi-e mereu totul înaintea unui eveniment – proiect la care lucrez.
am citit aseară articolul acesta și mi-am spus și repetat – proasto!!! ce-ți mai trebuie ca să te scuturi de tot ce te trage înapoi? – și cu toate astea, știu că voi continua să fiu tot așa. mda, în cazul ăsta, ce scuză aș mai putea avea?
am fost dură cu cineva zilele astea, prea am spus lucrurile fără perdea, chiar dacă eram îndreptățită să o fac, mă simt prost. și nu-mi iau nici ca scuză faptul că alții au fost, tot zilele astea, și mai duri cu mine. infinit mai duri, de m-am frânt toată.
eu și cu mine. acolo-i toată lupta și o știu prea bine. sufocant de bine. dar, am voie să nu-mi fac față? sau tot o lamentare, plângere de milă e? îmi mai inventez balauri și mă lupt cu ei, în loc să pun limită imaginației. știu și asta. și tot n-ajută.
să vedem… mâine urmează SkirtBike Baia Mare, fabulos moment pe care știu perfect că-l voi trăi intens, dar cu tensiune maximă în fiecare venă, și cu stres și grijă și teamă și multe de-astea. nu știu unde o să mai fie loc de bucurie.
bucuria mea va veni din bucuria celorlalți, din satisfacția a tot ceea ce-am muncit în ultima vreme (promenada asta de premii e o mică dovadă), din priveliștea coloanei de bicicliști din spatele meu, din culoarea și entuziasmul zilei de mâine, dar…
dar eu știu mereu că, după ce dai tot, tot ce poți, rămâne un gol. unul cumplit, imens. și depresia post eveniment de care fetele mele se tem, nu-i un moft sau o toană. e doar un rezultat firesc – cât de firesc poate fi – al golului căruia nu știu să-i fac față.
altfel, mi-e dor de Puștiul care-i la bunici și va veni mâine, să-mi fie alături. și o aștept cu mare drag pe Monica care-o să fie în Baia Mare zilele următoare! să vă fie și vouă bine! și să-mi țineți pumnii pe mâine. <3