Midnight in Paris. Film.

Midnight in Paris. E un film drăguț. Mie mi-a plăcut tare mult ideea lui (și modul reușit în care Owen Wilson, parcă nedumerit, își joacă rolul!). E ușurel, e mulat pe stilul americanilor și sfârșitul acela în care toată lumea e mulțumită și împăcată e un punct cu minus dar, dincolo de astea, ideea e foarte ok. Cel mai potrivit timp pentru noi, pentru fiecare dintre noi, e cel în care trăim, nicidecum un altul.
Cât de des uităm acest lucru? Mie mi se întâmplă mereu – și sunt conștientă de asta și lupt împotriva acestui lucru și tot nu pot să fac altfel, de multe ori – să trăiesc ori în trecut, retrăind momente și experiențe și chiar sentimente, ori în viitor, planificând, sperând, așteptând. Și prezentul… prezentul e mereu cel pe care îl blazăm, îl acuzăm pentru neajunsuri, pentru nemulțumiri, îl considerăm nepotrivit…
Sincer… nu vi s-a întâmplat niciodată să vă gândiți că v-ar fi plăcut, că vi s-ar fi potrivit, că v-ar fi fost mai bine… dacă ați fi trăit într-o altă epocă, în alte vremuri? Dar… nu credeți, exact ca în film, că, dacă ni s-ar da șansa să ˝evadăm˝ din lumea noastră și să fim în alt timp… n-ar ajunge lumea aceea – epoca aceea de aur – să își piardă din farmec, din strălucire, să ne nemulțumească și să ne dorim – iar – altceva? Și atunci?
Deci da, așa cum e, timpul pe care-l trăim e cel potrivit pentru noi! Bine ar fi să-l putem trăi bine. Fiecare în felul binelui propriu.