Ce-o fi…

… de ninge azi cu fulgi roz în formă de inimioare? (sau fucsia, cum ziceau dimineață cei de la Pro Fm)
… de e puzderie de bărbați cu trandafiri roșii în mână? (chiar, de ce, dacă se presupune că e o sărbătoare a cuplului, se vorbește doar despre bărbați care trebuie să ofere?)
… de e plin de inimi – inimioare însângerate oriunde te învârți? (și chiar urâțele, multe dintre ele, cu mesaje de-alea proaste, pur și simplu)
A… sărbătoarea dragostei, se zice. Azi, cea împrumutată. Pentru mine, că e luată de la alții, că e autohtonă, Dragobete, da, tot una e, un clișeu. Prea mi se pare că oamenii au nevoie de ceva care să-i împingă, chiar și înspre sărbătorire. După mine, dacă e iubire, existența sentimentului, e un motiv extrem de suficient pentru a sărbători. Și atunci, ar trebui serbată fiecare clipă de simțire, de trăire a iubirii. Că e nevoie și de momente speciale, și asta pot să înțeleg. Și e ok atunci când vorbim de sentimente care oricum sunt celebrate mereu. Dar, când în tot timpul restului anului ești preocupat de cu totul altceva decât de sentimentele pentru persoana de lângă, să sărbătorești într-o zi sau două pe an, mi se pare total nepotrivit. Fals. Doar să fii în ton cu valul (ei, ce ne mai place sentimentul de turmă!). Deci nu, pentru mine, nu e nici un fel de diferență între ziua de ieri și cea ce azi. Nu în privința asta.
Pe de altă parte, nu sunt nici împotrivă – deci nu blamez sărbătorirea zilei de azi și nici nu mă deranjează că e o sărbătoare împrumutată/furată/copiată – dar nici pro. Pur și simplu, mi-e total indiferent. Și cred că fiecare trebuie să facă exact așa cum simte. Să se înconjoare de îngerași, și floricele, și inimioare, și răvașe de dragoste și toate celelalte dacă asta îl face să se simtă bine. Sau, să fie indiferent. Să treacă pe lângă.
Hai, să aveți o zi bună. Indiferent ce alegeți să faceți.