Mulțumesc de duminică

Duminica dimineața îmi place să răsfoiesc internetul. Relaxat, fără vreo țintă anume, să am senzația că timpul se scurge într-un ritm încetinit. Să am alături o cafea cu lapte mult, să fie liniște și soare, dacă se poate. Dacă nu, și e o zi ca azi, mohorâtă, întunecată și extrem de capricioasă, mai adaug o linguriță de miere în cana mare cu biciclete, sau baloane, după caz.

În astfel de dimineți mi-s gândurile nezvăpăiate, las arsenalul de luptă deoparte și doar sunt. Simplu, fără nevoie de-a căuta sau de-a găsi. Și-i citesc pe oameni, pe alți oameni care și ei trăiesc în ritmul lor, în felul lor, sperând, visând și căutând. Și mă bucur și simt nevoia să mulțumesc.

Florin Georgescu, cu aplicațiile la care lucrează, pentru nevăzători, îmi dă senzația că mai e speranță de mai bine în lume. Să fii nevăzător și să reușești să te deplasezi singur printr-un oraș, mi se pare aproape magic. Tehnologia e un aliat puternic în cazul acesta și lucrurile se mișcă în direcție bună.

Simona, fata de la Lipa Lipa și-a strâns lucrurile – gândurile, dorurile – și-a plecat o vreme în lume. Așa, în doi, strâns ținându-se de mână, cu entuziasm și un curaj care-mi pare admirabil. Să nu ai un plan clar, să nu ai o țință, ci doar drumul să conteze, fiecare pas pe care-l faci, iată un lucru mare.

Videoclipul celor de la OK Go m-a cucerit zilele astea și nu mă satur de el. Și Puștiul e încântat de culoare, ritm și nebuniile care se întâmplă acolo. Mie-mi plac versurile – when you met the new you/did someone die inside? Filmat în Rusia, într-un avion al companiei S7 Airlines, în scurte fracțiuni de gravitație zero. Mare nebunie, zău așa.

Citesc că orașul Zadar din Croația a fost declarat destinație europeană în 2016 și mi-e inevitabil să mă întorc un pic în timp, la vizita mea acolo, în august 2014. Parcă a fost ieri, tare-i nedrept timpul cu noi. Oraș frumos, amestec de nou cu vechi și Salutul acela al Soarelui, da, își merită locul pe podium.

Chiar cred că am putea să spunem mulțumesc măcar un pic mai des și-mi place mult modul în care-a scris Cristina despre asta. “Păstrăm și vorbele bune și vorbele rele, acolo, în suflet, într-un sertăraș. Diferența e că la alea bune apelăm câteodată să ne vindece.”

Așadar, să aveți seninătate în suflet și-n privire. Și vă mulțumesc. Că sunteți!

Zadar, Croația, august 2014