… sau inutil să spui mulțumesc! Merge și-un merci, desigur, cât timp vine cu drag (și-are arome diverse, pentru toate gusturile, da, la ciocolată mă refer acum, tare-mi place brandul acesta. și numele, și gustul.)
Așadar, un cocktail de mulțumesc să fie.
Mulțumesc pentru un zâmbet. Mulțumesc pentru o vorbă bună rostită într-un moment greu. Mulțumesc pentru o greșeală recunoscută. Mulțumesc pentru o mână întinsă cu drag. Mulțumesc pentru împărtășirea unui moment. Mulțumesc pentru prietenie, pentru apropiere, pentru încredere. Mulțumesc pentru seninătate, pentru bucurie simplă, pentru înțelegere. Mulțumesc pentru primăvară, pentru soare, pentru ciripit de păsărele. Mulțumesc pentru momente de viață!
Astea-mi vin mie în minte acum, la ceas de seară de duminică. Știu bine c-ar trebui să ne fie mai ușor să mulțumim, să o facem mai des, mai cu sufletul, să fim recunoscători, pentru multe… știu. Dar… lista explicațiilor ar fi prea lungă!
Pentru ce ați spune mulțumesc acum, care-i primul lucru la care vă gândiți? (V-aș oferi un merci pentru fiecare răspuns, dar va trebui să vă mulțumiți cu un… mulțumesc. virtual, dar real.)
14 comments
Sa iti fie de bine , asa se raspunde? 😀
Nu pot sa spun, aici , care e primul lucru la care m-am gandit, pentru care imi vine sa multumesc .Dar al doilea mare lucru pentru care multumesc esti tu si cuvintele tale frumoase , care vin intotdeauna la momentul potrivit si se aseaza precum mierea pe felia de paine unsa cu unt…
Ana, cum ai zis!!!! Mi-au dat lacrimile, pe loc! Cum să zici așa ceva… când aveai atâtea de înșirat, altele, importante?
Ufff!!! Mulțumesc! :*
Pai pentru ca am considerat mai important sa iti scriu asa , fiindca pentru cealalta este…greu sa imi gasesc cuvintele si sa spun despre ea…. 🙂
Mulțumesc!!! :*
Păi… prin semne? 😛
:D…incerc… 😀
Pentru ce aş spune „mulţumesc” acum? Pentru blestemul vieţii mele ce, totodată, îmi e binecuvântare…
mda. să nu poți nici cu, dar nici fără. deși ar fi mai bine să fie doar partea cu binecuvântarea. nu ne-am da seama de ea, dacă n-ar fi spinii? 😛
Lore draga, mi se pare mie sau tu ai crezut ca m-as fi gandit la o persoana anume ?! De data asta nu.
Dar partea cu spinii e valabila oricand 🙂 Imbratisari reinnoite!
Nu, desigur că nu m-am gândit așa. Ci la un fel de a fi, de fapt.
Ah, m-am liniştit atunci 🙂
Da, la un fel de a fi, de a simţi… că de trăit mai greu.
Multumesc pentru tot mamei mele! Asta mi-a venit in minte prima oara! Nu stiu ce m-as face daca nu ar fi ea si vorbele ei, si umarul ei! Si tot nu inteleg cum simte ea, de la sute de km, cand mie nu-mi e bine! Probabil voi afla cand voi fi mama la randul meu!
Ahh, câtă dreptate îți dau! Și mă bucur pentru tine, că e umărul acela acolo, pentru tine!:*
Mulţumesc naturii pentru ceea ce-mi oferă aici, împrejurul meu.
măcar natura își urmează cursul ei, firesc, nu?
altfel, bine-ai revenit p-aci, zău că încep să mă simt ca-n pustietate… poate mai bine rămâneam… anormală! :)))