Poți să alergi ani de zile întru împlinirea unor visuri, după obținerea unor satisfacții, după iluzii în care îți pui toate speranțele de plinătate sufletească, mentală, materială. Poți să crezi cu toată ființa că vine o zi în care așteptările tale se împlinesc și să nu te abați deloc din drumul tău. Poți și faci acest lucru, e-n firescul vieții. Avem nevoie, ca oameni, să ne agățăm de țeluri, idealuri, dorințe, visuri. Să credem în posibilitatea împlinirii lor, ca să putem continua, să avem impresia că tot ceea ce facem și trăim are un sens, că toate se adună în cartea vieții noastre cu un scop, chiar așa, uneori sau de multe ori, greu de descifrat și de înțeles, dar existent.
Vine o zi în care-ți dai seama că ți se întâmplă tocmai ceea ce-ți doreai cu atât de multă ardoare, că ești acolo unde sperai să ajungi, deși, poate că drumul are o altă formă decât îți imaginai că trebuie să fie. Doar că, netezit de prea multă așteptare, visul împlinit nu mai are asperitatea și intensitatea începutului. Drumul nu mai pare atât de important, de palpitant. Poate, pierdut printre ani, s-a tocit, pierzând entuziasm. Sau, poate, așteptările ți s-au transformat într-o icoană, prea sfântă și prea impersonală ca s-o mai poți percepe real.
Dar trăiești. Primești cu fiecare părticică a ființei tale ceea ce ți se dă. Ești acolo, în acel prezent în care se pierde fiecare suflare, detașat de dorințele unui trecut căruia nu-i mai poți da decât clipe de aducere aminte. Ești acolo, om viu în prezentul vieții tale și înțelegi că acea clipă nu mai are nimic de-a face cu iluziile, visurile și așteptările. Te încearcă un gust de tristețe și un sentiment de pierdere care ar vrea să se strecoare în suflet, înnegurând, dar adierea de proaspătă și reconfortantă eliberare e cea care-ți umple nările și îți face sângele să curgă mai năvalnic prin vene. Eliberarea care îți dă șansa de-a trăi plenar un prezent.
Un prezent care nu anulează trecutul, nici nu-l reînvie, ci doar îl completează.
5 comments
Draga Loredana, nu stiu ce se intampla in viata ta acum si ce schimbari in destin traiesti, dar fruntea mi s-a incretit si ca de obicei am putut, cel putin in imaginar, sa simt o apasare in cuvintele tale care descriu eliberarea. Si o eliberare reala. Am simtit paradoxuri citind ce ai scris. Nu indraznesc sa te intreb specific ce se intampla in viata ta, dar daca vrei sa-mi impartasesti…
Alaturi de tine, a ta prietena de suflet, Cecilia.
rătăcesc, Cecilia, atât… dar încerc să văd stropii de lumină, în loc de valurile întunecate… doar atât, nimic spectaculos, nimic nou, aparte…
ah, minunile nu fac zgomot..si-s launtrice. launtrice de tot. ceea ce-mi spui..imi pare nou si spectaculos, totusi.
Ştii cum e: fiecare lucru la vremea lui, altfel e degeaba sau poate chiar mai rău.
Îmi pare rău că n-am avut mintea asta atunci cînd trebuia, cînd am lăsat pe mai tîrziul ce va deveni niciodată trăiri magnifice şi irepetabile. Să nu faci ca mine! >:D<
Am citit de curând ca de fapt ceea ce trebuie sa ne bucure in viata este drumul. Sa nu trăim pentru scopul final, sa nu speram ca la sfârșit, după multe eforturi, vom simți o bucurie infinita, fara sfârșit… S-ar putea sa fim dezamăgiți ca obținând ceea ce ne-am dorit de multă vreme, sa nu ne mai bucure așa cum ne-am închipuit la inceput. Cumva are sens… Am pățit asa cu unele lucruri din viata mea. O săptămana frumoasa! Ana.