Am tot vrut să scriu zilele trecute despre senzația pe care dezamăgirile celor din jur mi-o lasă, despre cum mă afectează dezamăgirile, despre cum nu știu să le fac față. Despre oameni care vin și apoi pleacă lăsând în urmă gust amar și neîmpăcat de dezamăgire. Vroiam să scriu despre oamenii care mă rănesc puternic… atunci când eu simt că nu le-am greșit, că au fost nedrepți – chiar dacă acesta e doar punctul meu de vedere, nu neapărat cel realist și autentic, sau mereu corect, recunosc – cu mine. Despre cum nu pot să uit, nu pot să trec peste, nu pot să mă prefac că nu s-au ridicat ziduri între noi.
Mai ales despre cum nu prea dau ocazia să fie dărâmate zidurile acestea. Așa e, normal că greșesc. N-o fac din răutate, nici pe-atât din răzbunare. Ci doar pentru că e singura cale de apărare pe care o simt la îndemână. Acolo, între zidurile care strâng și încorsetează într-o singurătate apăsătoare, tot e mai ușor de făcut față, decât dincolo de ele, în bătaia aprigă a imposibilității de-a înțelege sau accepta o situație.
Dar mă gândesc azi și la situațiile în care eu dezamăgesc. La momente în care reacțiile mele sunt diferite de ceea ce se așteaptă de la mine. Când greșesc față de cei din jur. Când sunt mai puțin decât merită să fiu, când nu dau tot ce pot, când… las să fie ziduri, deși ar trebui să întind mâna pentru a crea o punte. Și întreb și mă întreb, repetat, dacă dezamăgesc, dacă supăr, dacă creez situații aiurea, peste care nu se poate trece. Aș vrea să pot spune că-mi iese să fiu un om așa cum îmi doresc să fiu, asumându-mi ceea ce sunt, dar deschisă și înțelegătoare față de oameni.
Nu-i ușor să fii în pielea niciunuia dintre roluri. Dezamăgim și suntem dezamăgiți. Dar tare bine e când reușim să dărămâm zidurile de orgolii și, chiar așa, vulnerabili, să ne arătăm celorlalți așa cum suntem. Oameni.
9 comments
Am ajuns intamplator pe blogul tau, dar daca tot am citit ce-ai scris, poate nu-i cu suparare sa-ti las un gand. Suntem dezamagiti fiindca ne-am amagit singuri – iar dupa amagire vine sigur dez-amagirea. Asadar dezamagirea ne semnaleaza o eroare a noastra, nu a celorlalti. N-avem a trece „peste” ea, ci a reevalua ceea ce singuri evaluasem eronat – dezamagirea e o repunere a realitatii la locul ei.
Dezamagirile dese ne semnaleaza ca repetam aceeasi eroare. O lectie neinvatata. Oamenii sunt cum sunt, noi nu putem sti despre ei mare lucru, doar despre noi insine putem sti cate ceva, daca facem efortul de-a ne cunoaste. Si cand incepem sa ne cunoastem pe noi insine, vedem ca nu prea suntem ce-am crezut, ce-am vrut, frumosi si buni. Deci putem incepe sa lucram cu noi ca sa devenim ce asteptam mereu de la altii.
Nu-i cu supărare, Maria. 🙂
Păi da, ne creem așteptări, dar e inevitabil să se întâmple așa, suntem oameni, suntem definiți de relațiile cu alți oameni, de ceea ce dăm, ceea ce primim… ne dorim să primim, e firesc. Sunt de acord cu tine când spui că eroare nu e a celorlalți, desigur, cred că e o muncă continuă, a noastră cu noi înșine… Cât despre lecții, chiar dacă ne dorim, nu avem siguranța că le învățăm…
Des-amăgirile şi dezamăgirile… O ecuaţie cu mult prea multe necunoscute şi necunoscuţi… N-o vom rezolva niciodată. Nici n-ar trebui să ne irosim timpul – ce deja pare atît de scurt – în astfel de calcule. 😉
Des amăgirile, acolo-i baiul. Că prea avem nevoi pe care credem că ni le rezolvă alții… :)) Des amăgiri, auzi… Las să fie cu necunoscuți… și necunoscute, mai schimbăm peisajul, nu crezi? Hai că-s pusă pe glume, așa, la ceas de seară după zi de război…
După război vine şi pacea. Sau împăcarea – după caz. 😉
Viaţa nici n-ar trebui luată în serios, de fapt. E singurul mod de a-i arăta degetul, aşa cum face şi ea cu noi. 🙂
Să-ţi fie weekend-ul împăcat! :-* >:D<
Ohoho, o să fie, și încă cum. Da’ las că dau de știre pe luni… :))
Super. Baftă şi distracţie plăcută! %%- :-bd
… și să-i vedem pe ceilalți Cine sunt, nu doar Oameni … „care vin și pleacă”.
Și uneori e extrem de bine să nici nu ajungem să aflăm CINE SUNT ceilalți, unii, decât să înțelegem că nu-s nici pe departe ceea ce vor să pară.
Comments are closed.