Poţi iubi un Don Juan?

Daca exista? Clar, exista! E irezistibilul seducator. A existat demult, exista si acum.
Il si recunosti usor. Emana un parfum aparte, de-o senzualitate coplesitoare. E sufletul indragostit de frumos, de lumina, de culoare si… de femeie!
E barbatul care atrage nu printr-o perfectiune sculpturala a trupului, nu prin forme desavarsite ci printr-o naturalete sarmanta atat de aparte… pare ca nici nu e constient de efectul pe care-l produce…
Gesturile ii sunt delicate si totusi barbatesti, are mereu desenat pe buze un zambet cuceritor si ai impresia ca privirile lui vad pana-n strafundurile sufletului. E curtenitor si are vesnic tolba plina cu complimente, vorbe si gesturi frumoase.
E barbatul care face sa vibreze feminitatea intr-o femeie. Scoate la iveala roseata din obraji, gingasia si nevoia de-a fi sedusa ce se ascunde-n fiinta oricarei femei.
E sarmant, spune de fiecare data tocmai ceea ce iti doresti sa auzi, nu promite insa te face sa simti ca totul e posibil. Si usor de realizat.
Cand iti vorbeste iti da senzatia ca acea conversatie cu tine e tot ce poate fi mai important pentru el.
Cand te priveste e foc de traire in ochii lui. Si vrei sa arzi in acel foc puternic, chiar de stii ca-i doar foc de paie.
Cand te atinge simti nevoia unui punct de sprijin pentru a putea ramane mai jos de nori. Si totusi, plutesti, pe culmi de simtire.
Alaturi de el viata pare un vals nesfarsit care, desi te oboseste, e atat de naucitor incat nu faci decat sa-ti mai doresti un pas, si inca unul, si tot asa…
Jocul sedutiei pe care-l practica – involuntar sau perfect studiat – un astfel de barbat e, pe cat de-atragator, pe-atat de periculos. Da, poti sa doresti un astfel de barbat, poti sa te indragostesti de el. Poti sa te afunzi intr-o iluzie – sa crezi ca esti, ca poti fi, pentru el ” marea dragoste „. Dar e numai iluzie, atat. Pentru ca el nu poate iubi, desi e ceea ce-i lipseste, el nu (mai) poate fi barbatul unei singure femei. E intr-o vesnica cautare a sufletului pereche si, negasindu-l (si-ntre noi fie vorba, nici n-are sanse sa-l gaseasca!) isi trage seva din cuceririle pe care le face, se hraneste cu inevitabilele si neintarziatele roade ale seductiei sale. Neputandu-si concentra ” resursele ” asupra unei singure femei, le imparte, si se imparte, multora. E vesnic indragostit, insa intotdeauna de alta femeie. Cucereste, daruieste dar nu iubeste. Nu stie. Sau nu (mai) poate.
Desi e, pana la urma, un insingurat, un ratat sentimental care ofera atat cat poate – o fericire de moment, isi va gasi mereu ” alinare ” in bratele visului sadit intr-un piept de femeie. Femeia, insa, care ajunge sa iubeasca un Don Juan nu face decat sa se dea pe sine, de bunavoie, pierzaniei. Victima oarba a propriei imaginatii. A iluziei.