Povestea unei biciclete

by loredana
1 comment

Haideți să vă spun o poveste. Reală, desigur.

Skirtbike este o poveste frumoasă. Este despre de a milita pentru o schimbare în bine în lumea în care trăim, este despre oameni, despre apropiere, despre emoție. Este despre a încuraja și a arăta că împreună putem face mai multe decât individual. Este despre fete, despre mers pe bicicletă în mediu urban, puțin prietenos cu acest mijloc de transport/recreere, despre bucuria de a pedala, despre un mod de viață (mai) sănătos.

Pentru mine, este mult mai mult de atât. Am spus-o de nenumărate ori și-o voi tot repeta. E punct de cotitură în viața mea, de-atunci, din 2012. E proiectul care m-a pus pe o altă direcție în viață, mi-a deschis ochii spre alte moduri de a trăi. Este despre a da ceva înapoi comunității, oamenilor din jur. Despre a ajuta.

Anul trecut am reușit pentru prima oară să adăugăm o componentă socială proiectului și am cumpărat o bicicletă unei fetițe care nu își permitea să achiziționeze una. Anul acesta, pornind organizarea cu buget zero, mi-am dorit să nu renunț la această componentă și să găsesc o soluție. Am decis să implic comunitatea Skirtbike Baia Mare, să facem o strângere de fonduri de la fetele bicicliste și să adunăm astfel suma necesară, 700 lei, cu care să cumpărăm (la preț direct de producător) o bicicletă frumoasă, dar și robustă, pe care să o facem cadou unei fete. O bicicletă cu SENS.

Mi s-a părut c-ar fi cel mai frumos așa. Ca noi, toate fetele care ne strângem – și suntem câteva sute – la eveniment, să punem mână de la mână și să adunăm banii. Dar s-a dovedit a fi dificil. Oamenii, cred, au nevoie de un stimul puternic pentru a dona, au nevoie de un context extrem de facil, de… sau, poate, nu știu eu cum se procedează cu strângerile de fonduri și implicarea emoțională, dorința de a ajuta, nu-i suficientă.

Ideea e că… într-un final, campania Fetele SkirtBike ajută a devenit… băieții ajută. Banii s-au adunat. Cum?

Prima sumă a venit de la fata care m-a susținut cel mai mult în ideea acestei campanii, care m-a motivat să nu renunț. Apoi, a donat un băiat, emoționant moment, când noi ne așteptam ca fetele să se implice, el a arătat că #șibăiețiiajută. E biciclist, e drept. Apoi, un alt băiat, coleg de muncă cu mine, tot biciclist, jos pălăria pentru gest. Un grup de fete de la Skirtbike a adunat o altă parte din sumă, ban cu ban, fete mișto, parte din poveste. O sumă a venit de undeva de foarte departe, de la un alt băiat, neașteptat, făcându-mă să privesc monitorul cu lacrimi în ochi. Apoi, un alt băiat, reprezentant al firmei Andana Pan din Baia Mare, mi-a propus să completeze ei suma care ne lipsește pentru a putea cumpăra bicicleta. S-au adunat astfel cei 700 lei necesari.

Și, ca povestea să fie și mai frumoasă, o companie din Baia Mare, Weidmuller, a decis să se implice și ei și să ne ofere banii pentru încă trei biciclete pe care să le facem cadou, tot așa, parte din componenta socială, la trei fete care provin din medii defavorizate, care și-ar dori o bicicletă, dar nu au posibilitatea să și-o cumpere.

Așadar, povestea unei biciclete pe care mi-am dorit mult să o facem cadou unei fete, s-a transformat în povestea a patru biciclete. Patru biciclete cu ajutorul cărora vom face patru bucurii, duminică, pe 3 iulie.

Sunt copleșită și extrem de recunoscătoare. Împreună putem, e extrem de realist acest motto al ediției din acest an a SkirtBike Baia Mare. Împreună putem, n-ar trebui să uităm asta. Mulțumesc. Din suflet.

biciclete cu suflet

0

S-ar putea să-ți placă și

1 comment

Drugwash 27 iunie 2016 - 21:23

„When there’s a will there’s a way” – funcţionează în orice limbă a Pămîntului. 😉
Mă gîndesc la cei cu salarii de mii de lei, mult prea mult pentru nevoile unui om, care nu pot trece – din micimea sufletelor lor – peste „mie ce-mi iese din afacerea asta?”
Jos pălăria pentru Oamenii adevăraţi! ^:)^

0
Reply

Lasă un comentariu