Pe voi ce vă motivează la început de săptămână?
S-a mai dus un sfârșit de săptămână, a fost bine, multă leneveală binevenită, timp petrecut simplu, biciclit, gătit bunătăți și alte de-astea fără multă bătaie de cap. Doar cu gălăgie multă și casă transformată-n câmp de luptă copilărească.
Dar vine o nouă săptămână și nu pot nicicum să alung senzația de inutilitate, de gol, care-mi dă târcoale. Tare-aș vrea să dea o avalanșă de entuziasm peste mine. Bine, m-aș mulțumi și cu niște stropi, doar să fie, că prea-i penurie pe la mine zilele astea. Și nu-i a bine, nu-i a bine deloc.
Pe voi ce vă ajută? De unde vă luați entuziasmul, motivația? Ce faceți să vă simțiți acolo, ancorați în prezent, preocupați de drumul pe care mergeți, deschiși și încrezători? Tare mi-ar plăcea să existe niște rețete care să funcționeze…
9 comments
La mine e simplu: să fie cineva care să aibă nevoie de ajutorul meu şi bineînţeles să fiu capabil să-l ofer. E o chestie temporară, ca şi la tine, după care iar se instaurează starea de „ce caut eu pe lumea asta?” pînă la următorul apel la propriu-mi 112. Ei da, fiecare din noi îşi trăieşte propriul roller-coaster numit viaţă. 😉
off, nu te inteleg? de ce esti asa pesimista? ai cel mai important motiv din lume sa fii fericita: copilul tau!
te citesc de ceva timp si este prima data cand comentez.majoritatea posturilor tale sunt triste, depresive. si totusi nu inteleg de ce?? nu te inteleg!
milioane de femei ar vrea sa fie in locul tau acum, sa aiba un copilas, cunosc femei care se lupta cu infertilitatea de la varsta de 20 ani…….ar da orice sa aiba ce ai tu.
te rog mult sa iti revii, sa fii mai optimista. crede-ma esti simplu si in acelasi timp enervant sa te tot plangi. ridica-te, daca nu o faci tu nu o face nimeni.
o sa te citesc in continuare si sunt curioasa de starea ta pe viitor.
sper ca nu te am suparat cu ceea ce am scris mai sus, demult am vrut sa iti zic, ti-am zis te citesc de ceva vreme 🙂
scuze, am uitat sa iti raspund la intrebare. de unde imi iau entuziasmul? simplul fapt ca vin sarbatorile, ca ma intalnesc cu familia, ne facem surprize ma face sa fiu numai un zambet. lucruri simple precum bucuria de a savura maine dimineata cafeaua preferata, gandul ca maine merg la magazinul cu cercei si imi cupar o pereche noua, revederea unei prietene dragi, faptul ca o sun pe sora mea si depanam amintiri de cand eram mici, rasfoiesc albume vechi sau pur si simplu ca sunt sanatoasa si iubita ma face sa fiu o femeie fericita 🙂
uite, vezi, ai înșirat aici o mulțime de lucruri simple, de momente de viață firească… eu nu mai pot. ca un dependent – de orice-o fi – care are nevoie de tot mai multă, ca să mai simtă…
crezi că poți să zici – gata, de mâine-s altfel? și așa să fie? am făcut multe exerciții de-astea… dar atunci când lipsește ceva esențial, degeaba umpli golurile cu tot ce găsești la îndemână. e numai aparență.
dar, totuși, așa cum sunt, am și momentele mele de încredere și entuziasm. dacă mă citești de mai mult timp, ai mai întâlnit și de-astea pe aici, nu? 🙂
am intalnit si m-am bucurat de fiecare data pentru tine.
din pacate, bucuria era de scurta durata.
sunt convinsa ca o sa te regasesti 🙂
Lara, îți mulțumesc mult, îți spun sincer că apreciez părerile, apreciez prezența, apreciez oamenii care țin să fie aici, să spună ceva, sau să fie, pur și simplu. poate că nu reușesc mereu să arăt, dar contează mult.
problema – mi-e greu să explic – e cu mine însămi, e adâncă și s-a ajuns aici nu din cauza unor lucruri insignifiante… da, bucuria e de scurtă durată. nu pot să nu mă gândesc că e o stare a lucrurilor, nu trecătoare.
dar vedem.
mulțumesc mult.
bună, Lara! nu mă supăr, dimpotrivă, apreciez că mi-ai scris. mulțumesc.
aș vrea să îți pot răspunde în așa fel încât să fie o explicație clară, dar mi-e imposibil. nici nu vreau să mă scuz, nici nu vreau să par altceva decât sunt.
pot să îți spun sincer că, condiția de a fi părinte nu subânțelege starea de bine, fericirea. să fiu părinte, pentru mine, e responsabilitatea și bucuria mea cea mai mare, Puștiul e realitatea vieții mele și e ceea ce mă ține cu picioarele pe pământ, e ceea ce mă obligă să fiu un om mai bun, să mă străduiesc, să caut. Pentru el, pentru că el merită tot ce pot eu să dau. Dar… să fii fericit, mulțumit, împăcat, e altceva. Nu-i suficient. .
pe de altă parte, da, trebuie să recunosc, m-am pierdut undeva pe drum, în ultimii ani, și nu mai reușesc să fiu ceea ce-aș vrea, sau ar trebui…
„m-am pierdut undeva pe drum, în ultimii ani, și nu mai reușesc să fiu ceea ce-aș vrea, sau ar trebui…” am fost in pielea, de curand, pentru putin timp-2-3 luni- si trebuie sa iti spun ca m-am speriat, mi-am dat seama de asta si am vrut sa scap cat mai repede pentru ca simteam cum ma tot afund si nu imi placea deloc senzatia….pe principiul „acum sau niciodata” am reusit.
e al naibii de usor sa cazi….. imi era mult mai usor sa ma plang la lume ba de una, ba de alta decat sa fac eu ceva pentru mine….usor, usor, cu o frizura noua, cu un ruj rosu pe buza, cu melodia preferata in casca si cu muuult zambet pe buze am reusit sa scap si mi-am promis sa fac tot posibilul sa nu mai trec prin ce am trecut.
fiecare dintre noi a cunoscut aceasta stare, conteaza sa o constientizezi sa sa o depasesti. problemele vin si pleaca important este sa inveti ceva din ele.
scuze ca m am intins atata, sper ca nu te am plicitisit.
noapte buna!
Eu te inteleg perfect, nu e de ajuns sa faci unele lucruri care pe moment te fac sa te simti bine, golul din suflet, apasarea tot raman… din pacate.
Am ajuns chiar si la concluzia ca fericirea nu exista (da, momente de bine sunt dar fericirea…).
Ajutorul unui psiholog oare poate face minuni? În ultima vreme ma întreb tot mai des.
Oricat de apasator ar suna, eu apreciez faptul ca scrii despre momentele grele prin care treci (asta mi-a si atras atentia inca de cand am inceput sa-ti citesc blogul, pentru ca eu una ma regasesc in mare parte in ceea ce postezi).
Ce ma face pe mine sa ma entuziasmez? Cred ca depinde mult de starea de spirit pe care o am in diferitele momente ale zilei, dar tot lucruri simple si micuțe însa n-as putea zice nici eu ca există o rețetă…
Comments are closed.