Random senin de duminică dimineața

– e februarie, luna care-mi place cel mai puțin din întreg anul, însă, nu știu cum, acest februarie-l simt doar ca pe o trecere simplă către primăvară. o fi și vremea de-afară de vină pentru senzația asta, că, dacă vin nămeți de zăpadă peste noi, îmi cam schimb părerea.

– nu reușesc să termin de citit Jurnalul Annei Frank, deși mă străduiesc de multă vreme. m-așteptam la altceva, decât ceea ce e și încă nu sunt decisă să accept că e o dezamăgire. îi tot prelungesc termenul de împrumut de la bibliotecă și-o tot port cu mine peste tot, însă nedeschisă cam rămâne.

– tot așa fac și cu oamenii, mă încăpățânez să nu accept că unele lucruri pur și simplu nu funcționează și să le las în plata…cui o fi să fie. într-o lume ideală relațiile dintre oameni, cele de prietenie măcar, ar fi ca-n Friends, dar nu-i o lume ideală cea în care trăim și poate că-i bine așa, uneori se întâmplă să ne fie chiar mai bine decât în filme.

– fiecare nouă zi e o provocare, învăț lucruri noi, mă împiedic de tare multe, dar așa or fi fiind lecțiile, cine știe. și cele despre lucruri noi, domenii noi, și cele despre oameni. poate că fiecare pas făcut, ca să fie unul consolidat, stabil, are nevoie să mai alunece, într-o parte, sau în alta. numai să nu ne rupem prea des picioarele. și sufletele.

– nu mi se întâmplă deseori la început de an, pe timp de iarnă, să am entuziasm și energie și să reușesc să și transform în fapte toate ideile care-mi bat la porțile minții și-ale sufletului, dar vreau să cred că anul acesta o să-mi iasă. așa pare să fie, până acum. go, go, Loredana, ai multe de făcut.

– zilele faine pe care le-am petrecut la București, timpul de calitate pe care-am simțit că-l primesc acolo, alături de oamenii cu care am navigat prin lumea social media și-a marketingului online, și-apoi oamenii care și-au rupt din timpul lor ca să fie o vreme cu mine, mi-s prețioase tare, mai tare decât pot zice.

– cică începe mâine anul maimuței, după calendarul chinezesc. nu-s mare fan, dar dacă tot sunt maimuță și e anul meu, cum pare să nu mai fi fost de prea multă vreme, măcar să mă motiveze asta să fac lucruri multe și bune, ca să pot zice c-a fost meritul maimuței din mine. deh, am citit ieri pe undeva că maimuța-i definiția pesimistului fericit. m-a făcut să râd, recunosc. ceva adevăr e pe acolo.

– e soare afară, mă duc să scot bicicleta de la hibernare, că i-o fi și ei dor de lumină, după câteva luni de pauză. senin să vă fie!