Se zice că toate se întâmplă cu un rost… că nu-l înţelegem, poate, la timp dar că el e acolo. Ok, aşa o fi, însă pe mine explicaţia asta nu mă împacă. Nu mă face să simt mai puţin sau să trec mai uşor peste efectele lucrurilor care se întâmplă altfel decât ar trebui.
Nu mă face să înţeleg de ce oamenii fac rău cu bună ştiinţă, nu mă face să accept mai uşor faptul că mor copii ce nici n-au apucat să înţeleagă ce e viaţa, nu mă face să privesc cu încredere în viitor fără să mă gândesc cu tristeţe la prezent.
Lucrurile se întâmplă pentru că… habar n-am de ce se întâmplă. Alea care nu ne fac bine.
Un punct de vedere ar zice că se întâmplă pentru că aşa „e dat”, că aşa e linia destinului sau „aşa a vrut Dumnezeu să fie”. Hmmm…
Altul ar zice că toate lucrurile care se întâmplă sunt urmări ale liberului arbitru cu care e înzestrat omul, că tot ceea ce trăieşte e o consecinţă a propriilor fapte. Ok. Dar nu toate depind exclusiv de propria persoană.
Şi, liberul arbitru, ce e, până la urmă? O armă sau o povară? Povara alegerii? Libertatea asta a liberului arbitru e extrem de limitată. de fapt. E cumplit de condiţionată. În tot ceea ce facem trebuie să ţinem cont de mulţi, de prea mulţi factori, să ne supunem prea multor reguli, să respectăm prea mult convenienţe.
Şi atunci, ce rămâne? Să zicem că „aşa e viaţa” şi să-i acceptăm, plecând privirea, toate vitregiile? Sau să ne războim cu ea? Ok, până când? Şi, de fapt, pentru ce? Rostul ăla, care e?
0
Articol anterior
9 comments
Lucrurile se-ntampla. Asa, pur si simplu. Fie ca-ti doresti sau nu. Totusi… ai grja ce-ti doresti (just in case).
Tu chiar crezi in faza cu ” ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa primesti”? Eu nu prea… Daca-ti doresti prea mult ceva poti, eventual, sa fii dezamagit cand rezultatul nu corespunde asteptarilor. Sau, sa nu se intample ceea ce doresti. Altfel, de ce-ar trebui avut grija?
DA.
Dar uneori se intampla sa primesti… Si, esti pregatita?
Nu stiu…Atunci cand se intampla lucruri aiurea, incerc sa ma gandesc ca „asa e viata, uneori nedreapta”…Am invatat insa sa iau, din tot ce mi se intampla, doar partea buna (nu mereu imi reuseste,dar macar incerc)
Mda. Uneori e greu de vazut partea buna. Purtam ochelari de aia de cal, nu? Ne impacam mai usor cu vorba „asa e viata” decat ne chinuim raspund la intrebarea „de ce e asa”…
„Rostul ăla, care e?” … da’ musai sa fie un rost? who says that? crezi ca animalele cauta si ele un rost in viata? da’ plantele? „rostul lor in viata” care e? dintre fiintele vii (teoretic) doar noi avem ratiune … care functioneaza impartind totul in doua … alb/negru, bine/rau, viu/mort, etc. … cu „variatiuni pe tema data” gen: aer/”nu aer”, exista/”nu exista” si altele (n-am dormit de peste 32 de ore si mai am si febra prea mare ca sa vin cu exemple mai clare pentru „opusul prin negare”) … nu cumva rostul si absenta sa sunt tot ceva ce „trebuie sa existe pentru ca ratiunea altfel nu poate/stie”? uitandu-ne dupa copaci … nu pierdem (as a side effect) din vedere padurea?
Da, cred ca e musai sa fie un rost. Altfel inutilitatea oricarui lucru, a oricarui gest, ne-ar sufoca. Pe mine, sigur. Eu am nevoie sa simt, sa cred ca ceea ce fac, fac cu un rost, am nevoie sa cred ca existenta e mai mult decat o simpla trecere prin viata, ca nu e doar somn, alergatura dupa impliniri materiale, iar somn…
Probabil, ratiunea nu stie si nu poate altfel. Dar de aceea avem ratiune, nu?
Off topic – multa sanatate, sper sa fie vorba de ceva minor.
multumesc. mi-a trecut partial … si la fix au aparut alte „bucurii” legate de job-uri.
ref. la rost si la faptul ca tu ai nevoie de unul … cine te opreste sa-ti gasesti inca unul? adica deja ai un motiv solid pentru „a trai” … si altu’ il poate fabrica/gasi ratiunea ta lejer (mai ales ca tu zici ca n-are de ales). da’ faza e ca apoi vei vrea al 3-lea, al 4-lea … si tot asa … in loc sa nu-ti bati capul asta si sa te bucuri de tot ce-i bun din ce intalnesti in viata … adica sa-ti traiesti cu adevarat viata.
Comments are closed.