Seninătate

Răsfoiesc o carte – Jocul cu mărgele de sticlă, H. Hesse – pe care nu prea reușeșc să o citesc, nu știu de ce, n-oi fi având starea potrivită, deschiderea sau pur și simplu, răbdarea… Dar am găsit un fragment asupra căruia m-am oprit:
” Mi-ar face plăcere să-ți mai spun încă ceva despre seninătate, despre aceea a stelelor și despre aceea a spiritului… Te stăpânește o pornire împotriva seninătății, a voioșiei, probabil pentru că a trebuit să parcurgi un drum al tristeții, iar acum orice limpezime și bună dispoziție […], ți se par ceva superficial și pueril, și laș, o fugă de spaimele și abisurile realității într-o lume limpede… Dar, dragul meu rob al tristeții, chiar dacă această fugă este reală […] toate acestea nu știrbesc nimic din seninătatea adevărată, aceea a cerului și a spiritului, nimic din valoarea și strălucirea lor. ”
Și dacă seninătatea se pierde pe drumurile vieții și nu mai poți să o regăsești?