Cât timp trăieşti mai ai o şansă!

Am auzit cuvintele astea de multe, de foarte multe ori. Le-am desconsiderat, cred, de şi mai multe ori. Că oamenii nu învaţă decât din propriile trăiri, trecând ei înşişi prin diferite experienţe, e cumva firesc. Pe de altă parte, dacă am putea să ne ascultăm un pic mai mult vocea raţiunii, cred că am avea multe de câştigat.
Azi, străbătând kilometri prin ţara vecină, cea  a ungurilor, mi-erau gândurile îndreptate înspre fragilitatea vieţii. Îmi alergau prin minte cu aceeaşi viteză cu care kilometri fugeau pe sub roţile maşinii. Ştiu, nu sunt gânduri şi lucruri tocmai pozitive dar, când veşti ca acelea care veneau de la Sighet (17 persoane au fost grav rănite în urma celor două explozii provocate de scurgeri de gaz, într-un club sighetean) dimineaţă, îţi ajung la ureche, unele întrebări sunt absolut inevitabile. Pentru că, vrem nu vrem, fac parte din viaţă.
Până la urmă, cine hotărăşte ca acum să fumezi în baia unui club şi în clipa următoare să te afli pe o targă care urmează să te transporte spre lumea înspăimântătoare a celor suferinzi de arsuri grave? Sau, poate, să te afli pe o targă pe care urmează să îţi trăieşti ultimele clipe? Cine hotărăşte să fii azi un om întreg şi mâine să rămână doar o umbră de-a ta?
Dezavantajul acesta al vieţii în faţa morţii, în faţa necunoscutului, mi se pare teribil. Te obligă, ca om, să recunoşti că eşti mic şi neînsemnat. Că e necesară doar o pală de vânt pentru a fi doborât. Nu mă gândesc prea mult la moarte, sunt prea ocupată să lupt împotriva vieţii. Mi se pare un drept ce-mi aparţine pe deplin faptul că sunt un om întreg, că pot să văd, să alerg, să aud şi să vorbesc. Şi ştiu că greşesc. Şi aş vrea să fiu un pic mai conştientă de faptul că vorbele acelea din titlu nu sunt doar nişte cuvinte aşezate potrivit într-o frază ci e o realitate care are sens.
Îmi scot pălăria, cu respect, în faţa oamenilor cu adevărat prinşi într-o luptă nedreaptă cu viaţa şi recunosc că problemele mele par, prin comparaţie… nimic. Tare mi-aş dori să înţeleg mai des lucrul ăsta. Dar, dacă ar fi posibil, fără astfel de lecţii. Fără atât de mulţi oameni care suferă crunt. Fără atât de multe sfârşituri nepotrivite de drum.
Deci, cât timp trăim, avem o şansă!