… ale Gabrielei Vrânceanu Firea. E o carte. Una micuță, subțirică, pe care-am primit-o de la Bia Bialog – mulțumesc frumos! -, am purtat-o cu mine pe toate drumurile în Italia, am citit-o pe avion, autocar și pe tren, înspre…
viata
-
-
Dintre toate lucrurile de pe lumea asta, în viața mea cred că există, clar, indubitabil, o singură certitudine. Puștiul. Faptul că sunt mama lui e singurul lucru clar, sigur, de necontestat, din viața mea. Mi-e colac de salvare, mi-e sprijin…
-
… asta aș zice că mă reprezintă pe mine. Mă ia valul repede, mă duce departe, mă poartă pe sus și-apoi, când mă trezesc din visare, dau de pământ. Azi dimineață, prea de dimineață, într-un mijloc de transport în comun…
-
… pentru că sunt ca și împăratul care plânge cu un ochi și cu celălalt râde. Și-aș cânta și-aș jeli, în același timp. Și sunt încântată și dezamăgită. De oameni. Și știu că e firesc să fie așa. Așadar, mulțumesc!…
-
Scriu iar în tren. De data aceasta călătoresc spre București. Da, voi fi două zile în capitală. Plec de la o zăpadă de poveste – nu, nu dintr-alea care-mi plac mie – și sper să fie primăvară pe-acolo, pe la…
-
Aș vrea să fie ușor să spun… mi-ar plăcea… și contiuarea să vină de la sine. Să simt, clar, nu la nivel superficial, că într-adevăr mi-ar plăcea. Ceva. Altceva. Orice. Cică ar fi în jur de 67.000 de bloguri (cele…
-
… pe-aici adunate! M-am gândit să vă mai arăt, din când în când, ce mai găsesc eu interesant atunci când am timp de răsfoit bloguri sau situri: Aici am găsit o idee de vacanță care îmi toarnă entuziasm de-a dreptul…
-
Atunci când doarme liniștit lângă mine, când îi e chipul cel mai senin posibil și-i mângâi ușor, pe nesimțite, obrăjorii cu pielea mai fină decât orice pe lumea asta, când mătasea părului lui mi se scurge printre degete și-n liniștea…
-
Atunci când doarme liniștit lângă mine, când îi e chipul cel mai senin posibil și-i mângâi ușor, pe nesimțite, obrăjorii cu pielea mai fină decât orice pe lumea asta, când mătasea părului lui mi se scurge printre degete și-n liniștea…
-
Elena mi-a făcut o bucurie mare când m-a invitat să scriu un articol de călătorie pentru paravion.ro. M-am simțit onorată și, în același timp, am avut emoții multe dat fiind faptul că stilul meu de scris e unul extrem de…
