Un strop de umor neașteptat de negru al Puștiului de șapte ani, numai bun de descrețit frunțile serioase de adulți.
În călătoria noastră în Italia, la Herculaneum, un orășel distrus de Vezuviu în anul 79, în același timp cu dezastrul de la Pompeii, în niște încăperi vedem multe, multe schelete de oameni, unele peste altele (scheletele au fost descoperite în timpul săpăturilor, se pare că au fost oameni care au murit prin asfixiere).
Puștiul, în timp ce mie îmi trecea prin cap că s-ar putea să fie destul de afectat de priveliștea care-mi părea sinistră, exclamă zâmbăreț – uite, mami, văd acolo un os perfect pentru Ursu, câinele de la bunici. Cum să spui asta, Marc? Și el, pe același ton – păi mami, nu vezi că e un os întreg? E perfect. Și continuă în același ton – mami, de ce râde scheletul acela, mami, uite, ce gaură mare are acolo unde ar trebui să fie urechea, mami, păi da, că au putrezit corpurile și au rămas numai oasele, mami… Mami, mai spune ceva dacă poți!
5 comments
Arheolog se face! Da’ pînă atunci ajunge Ursu oale şi ulcele – cui să-i mai dea oase de mîncare? :))
Daa, așa zicea în călătorie, că o să fie… descoperitor! :)))
Da’ îi trece repede. Acum vrea să fie apicultor, deh, mami are treabă cu miere și alte de-astea… :))
Oricum… os pentru câine??? :)))
Indiana Jones redivivus! =))
Hm, mami e toată numai miere de la o vreme, pare-se. :-” 😛
Mda, ciudat, oare abecedarele şi alte cărţi pentru copii au rămas atît de în urmă cu evoluţia, încă mai desenează cîinele cu un os în gură în loc de o pungă de Chappy alături? >:)
ei bine, Lore, Marc n-a mostenit chiar asa multa fatalitate cum ai fi crezut 🙂 Ochi de copil..de ar ramane cu ochi de copil.
Nostim! Ce conexiuni poate face un copil! Os pentru catelul bunicii!
Comments are closed.