Vreme de decembrie

N-am scris prea mult în ultima vreme. În schimb, am tricotat. Mănuși colorate și căciuli cu urechi. Și-am simțit. Înșirând ochiurile pe andrele, s-a înnodat pe-acolo și-amalgam de sentimente, care mai de care mai radicale, disperări și speranțe, visuri și dezamăgiri, zâmbete și senzații amare. Un ochi pe față, un ochi pe dos, ca-n viață, una caldă, una rece. Sau, după caz, una caldă, zece reci. Visuri, planuri, speranțe, înnădite frumos, unul după altul. Deșirate apoi, năruite de-un singur pas greșit. Și iar, de la capăt, printre scăpări și reveniri, un rând și încă-un rând, parcursul se-arată totuși a fi cu rost, chiar dacă-i greu de înțeles.
Decembrie e timp de sărbătoare. Sau ar trebui să fie. Vuiesc, în lungul și-n latul internetului, ecouri de sărbătoare, luminițe și fundițe roșii, pentru cadouri. Moș Crăciun e omniprezent și dorințele-s la tot mai mare înălțime. Eu simt că-s într-un continuu balans între dorință de magie și împotrivire față de tot ce-nseamnă perioada asta. Dar alți oameni, care poartă seninătate în suflet, pot să scrie frumos în și despre perioada aceasta a anului… Ia uitați-vă:
Despre cel mai frumos cadou de Moș Nicolae a scris frumos Ana. Bucuria aceea simplă și autentică doar copiii o pot simți. Așa cum a făcut și Puștiul când, în seara de Moș Nicolae a găsit în fața ușii, când am ajuns acasă, un moș de ciocolată și nimic altceva și-a crezut că atât e cadoul lui. S-a bucurat, pur și simplu. (a venit el, Moșul, și mai târziu, cu o super jucărie, dar bucuria aia inițială a fost absolut remarcabilă).
Că tot vorbim de Moșul ce-a vizitat ghetuțele zilele trecute, Bialog tocmai împlinise, la început de lună, cinci ani de existență-n online, ocazie cu care-a organizat un concurs și, drept vă spun, mare mi-a fost mirarea să aflu că-s eu câștigătoarea, având în vedere faptul că eram convinsă că specificasem acolo că nu particip la extragere. Dar, da, nu m-am pus cu Moșul, cum zice blonda și senina Bianca. Mulțumesc încă o dată.
Cabral a scris un articol tare frumos, despre toată alergătura asta după fericire căreia-i dedicăm toate zilele vieții noastre, despre întrebări și răspunsurile alea simple, esențiale. E drept, ce spune el acolo sensibilizează. Cumva, e numai bine în ton cu aerul de sărbătoare care plutește în aer.
E delicios articolul Ioanei despre homemade macarons, cu atât mai mult cu cât, ciudat, știu, eu încă nu știu cum sunt, n-am mâncat niciodată. Dar sunt colorate și par tare apetisante, sunt, nu știu cum, pe podiumul dulciurilor în ultima vreme și aerul ăsta de vedetă le-a crescut și prețul și prestigiul.
S-aveți zile senine, cu căldură în suflete!