Zece îmbrățișări frumoase și-o minune…

… ca să parafrazez piesa aceea, celebră. Dar, sincer vă spun, așa simt că a fost ziua de azi, o mică minune…
Știți, zilele astea înseamnă pentru mine distribuire de cadouri ShoeBox, întâlnesc zilnic mulți copii care, toți, își doresc să primească cadouri, unii se bucură mai mult, alții mai puțin – sau nu știu s-o arate – și unii, uneori, sunt ca și cei de azi, mica mea minune. Ahh, ce vă tot spun eu aici? Îmi simt sufletul așa de plin, demult nu mi-a mai fost așa, bine. Știu c-au să revină toate, că micii drăcușori – sau marii – au să-și găsească iar loc în mintea mea, că nesiguranțele, temerile și golurile au să-mi apese sufletul… dar în seara asta îmi simt sufletul plin de recunoștință. Față de viață, pentru momentele acelea pline trăite.
Am vizitat o casă de tip familial, pe-aici, pe-aproape de Baia Mare… din cei zece copii care locuiesc acolo, m-au așteptat 9. Nouă minuni de oameni, sincer vă spun. Copii – adolescenți senini, deschiși, prietenoși și cu priviri timide, dar senine. Copii mici, de vârsta Puștiului, curioși și frumoși.
Au cântat și s-au bucurat, am povestit și i-am simțit dornici de apropiere, de afecțiune, am stat cu ei și-a fost așa de bine. Am văzut cât de mult contează pentru ei vizita, cum le străluceau ochii uitându-se în cutii, cum se bucurau… și m-au pupat și m-au îmbrățișat toți cu un așa drag cum numai Puștiul știe… m-au îmbrățișat toți, ei, cei nouă, și Puștiul care era cu mine, și-a vrut și el să facă la fel. Zece îmbrățișări frumoase și-o minune, pentru mine. O bucurie de-aia reală. E așa, ca un fulg de nea, fragil, și chiar dacă o să treacă – ei, da, mi-e teamă – acum e. Și contează.