Zece lucruri frumoase

by loredana
0 comment

… despre mine.
Mi s-a spus să fac un exercițiu și să scriu zece propoziții – deci nu doar cuvinte  – pozitive despre mine. E lesne de înțeles că nu mi-a fost deloc ușor. Ăștia ca mine, autocritici până la o limită nesănătoasă, asta fac, înșiră fără efort critici și chestii negative referitoare la persoana proprie, dar dau de greu când trebuie să exprime o părere pozitivă despre sine, care să pară, în ochii proprii, și realistă, și autentică, și suficient de importantă cât să merite menționată.
Deci n-am putut. M-am frământat, am scris o mulțime de idei, le-aș șters, am luat-o de la capăt, nu mi-a ieșit nicicum, orice scriam îmi părea ori fără conținut, ori neadevărat, ori fără sens, ori prea puțin, ori inutil a fi descris.
Și mi-am dat palme mental și mi-am zis, băi, tu chiar nu ești în stare să spui ceva bun de tine? Și m-am enervat și m-am criticat și mai tare, chiar și pentru atitudinea aceasta. M-am chinuit să mă văd prin ochii altora, să mă conving că sunt lucruri bune și multe de zis despre mine, care să mă mulțumească și pe mine însămi, dar nimic nu m-a convins. Exercițiu eșuat, mi-am zis. Astea ți-s oglinzile în care te vezi, deformat sau nu, nici nu mai contează.
Și-apoi, m-am gândit la un lucru care mă face, de cele mai multe ori, să găsesc motivația pentru orice activitate în care decid să mă implic, chiar așa puține cum sunt și cum le simt. Proiectele, job-ul, călătoriile, scrisul… Ce mă îndeamnă, ce mă face să mă zbat, să nu renunț, chiar în situații absurde, idioate, când rațiunea-mi zice că merg aiurea, că lupt cu mori de vânt, că e în zadar, e totul ca o pietricică cu care încerc să răstorn un car prea mare.
Vreau sincer ca lumea în care trăiesc să se schimbe în bine și eu să fiu un factor al acestei schimbări. Vreau să las ceva în urmă.

Vreau ca ceva ce devine mai bun în lume să mi se datoreze și mie.

Nu știu dacă e tocmai un sens al vieții mele, dacă e mantra după care mă ghidez… dar, cu siguranță, e sentimentul care-mi dă o stare de bine gândindu-mă eu la mine, e un lucru de care mă agăț, despre care-mi zic că trebuie să mă motiveze destul cât să fac în așa fel ca lucrurile să nu rămână gând sau cuvânt, ci să devină faptă.
 

0

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu