… de-o incapacitate frustrantă de-a spune NU. Ne lăsăm atât de mult conduși de interese, de conveniențe, de lucruri care, de fapt, nici nu ne sunt cu adevărat de folos și n-avem curaj să fim noi înșine. De ce ne așa de greu să spunem NU? Pentru că ne pasă prea mult de modul în care ne văd ceilalți?
… de oameni care una spun și alta gândesc. Mi-a fost și mi-e mereu teamă de oamenii care stau în fața mea și-mi zâmbesc și-mi vorbesc pe limba lingușelii, și-n urmă rămâne doar gustul amar pe care falsitatea mi-l dă. Și zău că în trei decenii de viață n-am învățat cum să le fac față, și uneori contactul cu astfel de oameni mi-e inevitabil. Și neplăcut.
… de cărți pe care nu reușesc să mă prindă. Mă plimb printre rafturile bibliotecii și mi-aleg cărți despre care am senzația că sunt ceea ce îmi doresc și-apoi le las uitate pe noptieră. Ori nu găsesc drumul spre detașare și lectură, ori nu-s ele ceea ce am nevoie. Doar că mi-e dor să mă pierd între filele unei cărți.
… de timp pe care parcă nu-l pot valoriza așa cum aș vrea. Zilele-s scurte și energia mea e pe măsură, în continuă scădere. Poate că oamenii îmbătrânesc emoțional într-un ritm diferit atunci când nu se simt în largul lor, față de atunci când sunt mulțumiți. Așa-mi pare. Și nici nu-i mai pot număra pe ai mei, în cazul ăsta.
… de iarna care urmează să vină. E toamnă frumoasă și colorată, e un soare călduț și încurajator zilele acestea, dar tot nu-i suficient pentru a mă face să uit de iarna care urmează. Mi-e apăsător într-un fel pe care nu-l pot controla rațional. Mă mai împotrivesc pedalând zilele acestea, însă n-am să fiu niciodată pregătită să fac față înghețului.
… de lucruri pe care le-aș vrea împlinite, dar nu știu să le dau formă. Toate nemulțumirile acestea tomnatice, îmi dau perfect seama, sunt doar rezultate ale faptului că nu pot da nume acelor lucruri care m-ar mulțumi. Vreau să fie mai bine, dar nu pot spune ce înseamnă mai bine. Și-așa, mă tot învârt printre planuri trunchiate și frânturi de visuri.
Voi ce mai faceți toamna aceasta?
5 comments
Acceptă ce nu poţi schimba, o să-ţi mai uşureze sufletul. 😉
Mie toamna asta mi-e alergătură şi devierea atenţiei de la aiurelile mele. O ieşire din rutină care nu ştiu să spun dacă e de bine sau de rău, ci doar e, atît.
Huguleţ! >:D<
Apăi știi că acceptarea-i partea lipsă din adn-ul meu, da? Așa că, știu prea bine, mie așa mi-e scris, să n-am liniște. Cine știe, poate că, inconștient, e chiar o alegere… așa că, tac. Și tricotez mănuși.
Te-oi linişti şi tu odată, gîndesc… dar cine ştie peste cîte secole s-o întîmpla. 😀 Oare există mănuşi pentru inimi…? 8-|
Mă tem că nu. Se acoperă cu dragoste și eu nu știu să tricotez cu fire de-alea…
Ba poate că da… dar depinde de inimă. 😉
Aştept poze cu lucrarea gătată. 😀 Să ai spor! :-bd
Comments are closed.