22 august. A day to remember.

Știu, poate că e deja un pic prea mult totul despre Puști aici, dar mi-e așa de important să fac lucrurile bine pentru el și zilele astea îi sunt speciale și nu pot să nu le-așez și aici, să-mi rămână vie amintirea lor. Și să vă arăt și vouă, să împărtășeșc cu voi.
Ieri, strălucirea din ochii lui a fost un dar fantastic pentru mine.
Mă trezisem devreme să-i pregătesc o mică surpriză de ziua lui, după ce, în noaptea ce trecuse îi împachetasem cadourile aduse de acasă și-i scrisesem scrisoarea aceea… cu el dormind liniștit lângă mine. Vroiam să simtă că e ziua lui, că e ceva deosebit, în măsura în care se putea, aici, la mare…

Așa a fost reacția lui când a văzut măsuța pregătită pentru el, de ziua lui…

Râdea, cu gura, cu ochii, cu sufletul… mi s-a părut mirat, emoționat, impresionat, tot zicea – mamii, tu ai pregătit astea, mami, mami… pe un ton pe care nu vi-l pot explica…

Ceasul… o brățară, mami? L-a bucurat așa cum speram… Și-apoi, o zi întreagă în care i-am zis, din minut în minut, cât înseamnă cifrele afișate pe micul ecran…

Un mic tort cumpărat pe furiș, cinci lumânări și o dorință. Să ajungem cu bine acasă, la Baia Mare, asta și-a dorit…

Ieri a fost timp de apropiere, de drag de cei din jur, de mulțumire și bucurie, a fost ziua lui specială, așa cum trebuia să fie. Să simtă că e important, că e iubit.

O lume întreagă într-o cutie de cuburi de construit. Îl pasionează și-i pune imaginația la lucru, și-n două zile a construit din ele o flotă de avioane – de pasageri, de școală, de spațiu. Și o bicicletă, pentru mine.

Ștrumfomania… piticii aceia mici, albaștri și poveștile cu ei sunt fascinanți și-i plac la nebunie, așa că i-am luat o carte cu ei… ștrumful Aiurel chiar e prieten de nădejde, a venit cu noi în Grecia.

Seara, în parcul de distracții, după o zi plină, lungă, încă avea energie și entuziasm pentru joacă, pentru sărit, cățărat și râs, ahh, cât a mai putut să râdă. Cu toată puterea candorii copilăriei.
Și-a împlinit cinci ani.
Și, ca să răspund aici unui comentariu… mă voi strădui mereu să nu aștept de la el să fie așa cum cred eu că ar trebui, să accept felul lui de a fi, să îl încurajez să aibă dorințe proprii, să nu-i impun alegeri (decât în măsura în care acest lucru e necesar) și să-i dau libertatea de care va avea nevoie pentru a se dezvolta frumos, în felul lui. Vreau să am tăria să accept să fie EL, așa cum simte, nu așa cum mi-aș dori eu.
(mă uit la fața lui senină, la cum râdea – în prima poză – când a văzut ce-i pregătisem, și simt că toată lumea e cuprinsă-n ochii aceia, în modul în care el râdea. și nu mă simt vrednică de atâta seninătate. e un copil fantastic.)