N-am știut cum voi face cu bradul de Crăciun anul acesta. Pentru Puști, ca și pentru mine, bradul împodobit aduce cu el aerul acela sărbătoresc necesar, cu acel gust de magie pe care o simți doar copil fiind. Și el are nevoie multă de magie, așadar, nu poate fi Crăciun fără brad, acest lucru l-am decis fără să dezbatem. Dar, deși mirosul de brad îmi oferă un soi de confort emoțional – aducere aminte a unei stări de bine, îmi doream mult să găsesc o variantă alternativă a unui brad natural, mai ales că Marc are o atenție la detalii destul de crescută și, dacă e să aleagă între un brad tăiat din pădure și o altă variantă… alege altă variantă. N-am vrut să-i impun, n-am vrut să-l conving, nu-l oblig să creadă în vreun fel, am vrut să facem cum simțim că e mai bine.

Drumul ne-a dus înspre decizia să n-avem un brad natural anul acesta și să construim unul. Am cochetat mult cu ideea unui brad realizat de bețe de lemn adunate din pădure, apoi cu un brad desenat pe o pânză mare, cu un brad făcut din cărți, cu un brad construit într-un atelier de tâmplărie. Ne-au trecut prin cap mulțime de variante, decizie deloc ușor de luat, mai ales trecând zilnic printr-o piață a orașului unde se vând brazi și acolo e, în perioada asta, și raiul și iadul lor. Și ce parfum!

Soluția a venit frumos, într-o seară, când mi-am dat seama c-aș putea să construiesc un brad de Crăciun din cele două sute de cărți ale lui Peter Hurley pe care le am acasă, proaspăt sosite din tipografie și pregătite să pornească către cititorii doritori. Pregătisem alte câteva zeci de cărți în colete care-au plecat spre destinatari zilele trecute, să ajungă înainte de sărbători, restul urmând să fie trimise doar în perioada următoare. Așadar, bradul nostru din acest an este bilingv, format doar din două sute de exemplare ale cărții Drumul crucilor, ediții în limba română și în limba engleză. Despre această carte – minune am mai scris, mai demult, când de-abia îl cunoscusem pe Peter și încă era drum lung înainte până să ajung să fac echipă cu el, Drumul lui Lung să devină și Drumul meu Lung și să lucrăm împreună încercând să construim ceva.

A fost un pic de muncă și am construit și reconstruit, că, deh, n-avem noi prea mult talent artistic, dar ne-a ieșit cam așa. Un pic mai magic decât ne așteptam chiar. Avem acolo drag mult și mici lucrușoare care ne bucură, o pisică care toarce în centrul bradului, un balon cu aer cald, o bicicletă, decorațiunile făcute de mâini talentate pentru noi, un glob pe care scrie Puștiul, altul pe care Marc a scris mami și tati. Mici detalii care dau suflet bradului. Toate îmbrățișate de povestea cărții – brad.

brad bilingv din carti (1)

Știți ce dorință îmi pun eu de acest Crăciun, lângă acest brad? Să vină un an în viața mea când să construiesc, pentru un alt Crăciun, un alt brad din vreo cinci sute de exemplare ale aceleași cărți. O carte scrisă de mine.

Gata, am zis. Dac-o arunc în lume, dorința aceasta are șanse mai multe să se împlinească?

brad bilingv din carti (2) brad bilingv din carti (3)

0

S-ar putea să-ți placă și