… şi serbare la grădiniţă. Prima.
Cum a fost? Nebunie.
Ochi roşii de plâns, agitaţie şi neastâmpăr, emoţii şi poezii spuse printre sughiţuri.
Puştiu’ s-a ” răzbunat ” pe faptul că trebuia să fie ascultător neparticipând la cântecelele de grup. Copiii se ridicau în picioare, el stătea jos. Copiii băteau din palme, el privea pierdut. Copii cântau, el îşi trăgea pălăria pe ochi.
În schimb, când i-a venit rândul, şi-a spus cele patru versuri clar, răspicat, fără să se încurce (mda, şi fără să răsufle!). Zece secunde de glorie. 🙂
Gata. A trecut.
0
17 comments
sa-l pupam pe frumusel…frumusica a fost mandra ? 🙂
sincer? ieri l-as fi vrut mai stapan pe el, mai hotarat, mai curajos… l-am simtit, acolo, la serbare, mai mic, mai inchis in el, mai retras decat credeam ca e… da, stiu, are doar trei ani…
ce dulce e!!! 🙂
mda. chiar si cu lacrimile sarate… 🙂
sa ti traiasca !!
da, multumesc. sa fie sanatos, stiu ca cer mult dar mi-e tare important…
Îmi aduce aminte de mine. Are acel aer de „WTF, pe mine nu mă întreabă nimeni ce vreau?!” 🙂
ai dreptate, asa a si fost. isi dorea doar sa plece… oare de ce nu facem, noi, oamenii mari, intr-un moment de asta, ce vor copiii? adica, de ce nu mi-a trecut prin cap sa-l duc de-acolo daca el nu se simtea in largul lui? pentru ca… suntem prea invatati sa ne supunem regulilor? sa intram in tipare?
Da, pe lîngă faptul că în dorinţa noastră oarbă de a-i oferi cît mai mult bine posibil, de multe ori îi facem rău prin simplul fapt că binele lui, aşa cum îl vede el, atunci, în clipa aia, e cu totul altul decît cum credem noi că ar trebui (sau vrem) să fie, mai facem şi greşeala de a proiecta propriile noastre eşecuri şi/sau dorinţe conştiente sau subconştiente, asupra copiilor noştri, forţîndu-i uneori de a urma un drum care nu li se potriveşte absolut deloc dar pe care noi l-am ratat odată şi am vrea să primim o a doua şansă prin persoana copiilor noştri.
Societatea secolului 21 nu mai creşte copii, ci creşte roboţei, pregătiţi deja să preia locul părinţilor, după ce aceştia vor fi fost declaraţi „ineficienţi”. Crescuţi mai mult de „stat” şi mai puţin de familie, nu vor avea multe regrete, atunci cînd va veni timpul. Sentimentele precum iubirea, mila, înţelegerea, nu mai au valoare; pragmatismul, legea junglei sînt principiile de bază.
Exact aceeasi moaca am avut-o si eu la prima coronita, in clasa I.
Toata lumea tragea de mine: stai asa, uita-te ‘colo, zambeste, ridica diploma…
Pretul succesului e unul trist 🙂
Asa, asa. Oare, mai merita, cu pretul asta, succesul? Dimineata, in fiecare dimineata, cand il duc la gradi, ma intreb… pentru ce, de fapt? Pentru ce rutina asta zilnica, cu el asa mic, suparat ca trebuie sa mearga… asa o fi mersul firesc al vietii? Sa te supui lucrurilor care nu iti fac placere de mic?
[…] pisicaru, dana, cammely, alt cer senin, emme şi clau, melly, vultureşti, cella, lunabeteluna, loredana, denisa, phozone, cristian, tiberiu, coolnewz, androxa, schtiel, pandhoraa, roxana, bineînţeles […]
Eh, ce’o sa mai rada el cand va ajunge pachetul, zilele acestea ;). Abia astept sa’i vad fata zambitoare :D,
Ei, cand e vorba de primit cadouri lacrimile seaca instantaneu… 🙂
Joi. 15.
Maine. Emotii mai putine, siguranta mai multa, lacrimi deloc. Cam asa, nu? Moment reusit sa fie!
Multumim!
Comments are closed.