Oamenii ne fac rău pentru că-i lăsăm să o facă sau pentru că nu ne putem împotrivi?
Sunt vinovaţi ei sau suntem vinovaţi noi?
Oamenii fac şi ne fac rău. Că vor, că nu vor… nouă ne rămâne doar modul în care reacţionăm.
Când ceva – ceva ce un alt om face – doare, şi doare rău, ce faci? De fapt, ce poţi să faci?
Îi arăţi omului respectiv că te răneşte, îl laşi să-ţi înţeleagă vulnerabilitatea, chiar dacă asta pare o invitaţie la ” răsucire de cuţit ” în rană?
Sau îţi trăieşti durerea în tăcere şi îl tratezi cu indiferenţă – deşi tu ştii că e doar o indiferenţă aparentă – sperând ca asta te va salva?
Mda, cam multe ” gânduri aiurea „… pentru că şi viaţa e aşa.
0
12 comments
primul impuls a fost sa-ti amintesc de ordinea anterioara … da’ nu vreau sa idealizez si deci, pe langa ordinea aia, as spune ca limita umana e la zero (nu exista -1, -2, -N) si nu poti da ce nu ai. o mama ii va arata copilului ca e ranita chiar cu riscul „rasucirii de cutit” … deoarece „sa iubesti” e pe prima pozitie si deci e dispusa sa mearga pana la limita (inclusiv moartea). da’ in rest as spune ca incercam cu totii sa nu ajungem la acea limita … si ne aventuram pe atat de aproape de ea pe cat de mult „sa gandesti” are prioritate fata de „sa iubesti”.
ps: doar supravietuitorii pot spune ca „viata e aiurea”, ceilalti nu mai pot „vorbi” … think about it
Nu poti da ce nu ai – da, asa e… tot asa, nu poti cere, nu poti astepta ceea ce nu e…
Ceilalti sunt prea ocupati sa o traiasca, nu? 🙂
Oamenii „e” rai. Noi suntem buni. Noi suntem oameni.
Hai s-aruncam cu pitricele! Cine-i primul?
Nu, nu asa! Fiecare dintre noi suntem, pe rand, intr-o postura sau in cealalta… nu e deloc vorba de-a vedea paiul din ochiul celuilalt si nu barna noastra… azi e doar constatarea omului care a primit o piatra… maine va fi cea a omului care arunca cu piatra… desi, lovesc mai rar decat primesc lovituri… nu-i nici pe departe egalitate, bine, nici nu caut sa fie, nu mi-e asta nici rezolvare, nici consolare…
Maestrul a fost intrebat odata:
– Ce rol are sex-ul in viata noastra?
Raspunsul vine spontan:
– Ce rol mai are sex-ul dupa ce nu mai esti in viata?!!
Tot asa poate fi vorba de orice altceva… da, bine, o fi, dar da-i omului mintea cea de pe urma… 🙂
sau „da-i omului minte ca se descurca el” :))
Cu cat sunt mai apropiati cu atat ne ranesc mai rau. Cu cat sunt mai apropiati asteptarile sunt si implicite si mai mari, pentru ca credem ca ne inteleg, ca ne asculta cand aud. Si asta mie mi se pare normal sa fie asa, altfel de ce i-am lasa sa se apropie?!
In ziua in care nu mai avem asteptari suntem constienti de cat de singuri suntem si se produce fenomenul simplu de lockin. Ne inchidem in noi si ii tratam si pe ceilati cu indiferenta.
Nici asa nu e bine fiindca, nu-i asa?, suntem si noi la randul nostru niste apropiati ai celor din jurul nostru…
Selectie si mersul mai departe cred ca este solutia pentru cei ce ne ranesc si mai ales nu inteleg ca ne-au ranit.
„Cu cat sunt mai apropiati asteptarile sunt si implicite si mai mari, pentru ca credem ca ne inteleg, ca ne asculta cand aud.” … aha, si faptul ca nu poti cunoaste 100% un om il ignoram? ignoram si „tonul face muzica”? daca te iubeste ai cumva impresia c-a devenit brusc telepat? tu ai devenit? nu prea cred. da’ asteptari ce cresc pe zi ce trece ne facem … vrand in acelasi timp sa fie iubirea la fel ca-n prima zi! sa-mi explice si mie cineva unde-i logica in toate astea, ca-s io mai greu la cap din nastere …
Logica provine din diferenta dintre a auzi si a asculta.
Poti sa auzi multe …dar sa nu auzi nimic.
Nu cunoastem un om 100% probabil niciodata, dar daca avem urechi de ascultat stim pe unde „umbla” si daca ne putem intersecta.
Aici nu e vorba de telepatie, aici e vorba de implicare.
Si da, iubirea nu poate fi la fel ca-n prima zi…ea evoluaza. Spre profunzime sau spre o alta.
Poti sa auzi multe …dar sa nu asculti nimic.
Wow! Teoria bate practica. Imi pare rau ca am trait, atat cat am trait, fara sa am habar de teoretizarile astea. Pare-se ca am trait degeaba. E voie s-o iau de la capat?
Comments are closed.