De ce continuăm să-i iubim pe oamenii care ne dezamăgesc? De ce ne rămân în suflet şi i-am ierta fără să clipim tocmai pe cei care lovesc mai rău în noi? E ăsta semn de slăbiciune? E dovadă de sentiment real?
De ce, pur şi simplu, nu-i ştergem din minte, din suflet, de ce nu-i uităm?
0
4 comments
pentru ca…
pentru ca…
asa e. clar.
tocmai de asta le-am denumit ganduri aiurea.
🙂
Probabil vrem sa credem ca ei se vor schimba de dragul nostru, ca vor reusi sa ne rasplateasca cu aceeasi dragoste pe care noi le-o daruim…Probabil.
Nu, nu cred ca e semn de slabiciune, ci mai degraba e semn de bunatate..Poate prea multa bunatate…
Sau, poate, pur si simplu, pentru ca nu putem face altfel. Pentru ca unele sentimente sunt mai puternice decat altele. Poate pentru ca, pentru unii, loialitatea chiar conteaza. Poate, pentru ca… sunt prea multe raspunsuri si nici unul nu e destul de clar si de convingator incat sa schimbe ceva…
Comments are closed.