Daca Dumnezeu e dragoste si bunatate de ce e asa de multa durere pe lume, si-asa de multe lacrimi?
Poate ca nu-i decat un Papusar ce se amuza ciuntindu-ne, pe unii fizic, pe altii sufleteste.
Or fi si vesnicia si atotputernicia plictisitoare, nu?
0
11 comments
Exista atita durere si lacrimi din cauza noastra, a oamenilor. Noi am ales sa pacatuim si acesta este rezultatul.
Fara suparare, asta-i raspunsul pentru cei ce cred in ” crede si nu cerceta „… Zici ca functioneaza relatia pacat – pedeapsa, nu? De ce sufera atunci copii care n-au apucat sa pacatuiasca (asta-i doar cel mai la indemana exemplu)? Ei na, pentru pacatele parintilor, vei zice…
Intrebarea mea era mai mult retorica, oricum, ca n-astept raspuns la ceva ce stiu ca n-are raspuns… si nici n-am sa ma adancesc in polemici care nu vor duce nicaieri… nu-i va zdrucina pe cei ce cred, nici nu-i va face sa creada pe cei ce nu cred…
Mutumesc.
Sti ceva? Mai mult ca sigur ca tot ce sti este o prostie. Si pentru a rupe acest „nu te supara frate”, vreau sa te superi pe mine, caci eu sunt foarte suparat pe tine.
Esti suparat? O sa-ti treaca! Trist sau nu, asta e! N-ai ce-i face oricum.
cristinutza tinde spre cele mai apogeotice culmi ale ignorantei. Oarecum tipic pentru religiosi. Sigur o sa-mi treaca, ca n-am ce-i face, dar mai izbesc si eu cu cate o parere, pe ici pe colo :-p
bine te-am gasit! [tu m-ai gasit pe mine prima, acum te gasesc eu].
in timp ce citeam acest post ma gandeam ca recent am adus si eu in discutie aceste teme si am fost acuzat de blasfemie, apoi am vazut ca si asa este incadrat la tagul „blasfemii de seara” :). oricum, temele acestea sunt atat de vechi si neelucidate, incat doar proverbiala speranta ne mai poate salva.
De asta am si creat categoria respectiva, sa nu mai fie necesare acuzatiile… da, temele astea sunt vechi insa n-am convingerea ca speranta poate salva – n-o poate face daca nu simti ca ai nevoie sa fii salvat, nu crezi?
Suntem liberi sa alegem, sa simtim si sa scriem ce dorim. Cu atat mai mult, suntem liberi sa avem pareri contrare…
sunt construit pe filosofia parerilor contrare. sunt un fel de gigi-contra, dar intentia este de a rafina o idee, de-a cunoaste mai bine interlocutorul. in cazul tau, dovada sperantei este insusi blogul. si asta, ca si randurile anterioare pe care le-am scris, sunt doar de bine 🙂
Nici n-am simtit comentariul tau ca fiind altfel decat de bine. 🙂
Discutiile in contradictoriu sunt binevenite si chiar necesare – marile idei din ele se nasc. Si le apreciez, normal, atunci cand urmaresc ceea ce spui tu – rafinarea unei idei…
Blogul e dovada de speranta? Eu il vad, deocamdata, ca pe o refulare, ca pe un loc unde sa-mi urlu durerile. Un loc in care altii sa-mi urle mie sa tac, poate – 🙂
Si poate sa inteleg ca eu gresesc si altii stiu mai bine.
Sau poate nu este nimic.
Poate. Cum totul e posibil, si nimic e cuprins acolo. Nu?
Comments are closed.