Anul trecut, pe cinci mai, eram la Budapesta și, înainte de întâlnirea cu Andre Rieu, despre care am scris aici, vizitam grădina zoologică din capitala Ungariei și scriam despre cum văd eu grădinile zoologice. Ieri, după exact un an, pe cinci mai, eram la o altă grădină zoologică, tot în Ungaria, la Sosto.
Deși populată mai puțin cu animale decât cea din Budapesta, grădina zoologică de lângă Nyiregyhaza mi-a plăcut, incomparabil, mai mult. Amenajată la propriu într-o pădure, e o oază de natură, largă, încăpătoare, frumos compartimentată, cu alei umbroase și numeroase locuri de popas pentru turiști, cu spații generoase pentru animale, cu atracții multe și diverse pentru copiii veniți în vizită. Nu, desigur, nu mi-am schimbat părerea și cred în continuare că animalele acelea n-au cum să fie fericite la o grădină zoologică, oricât de bine amenajată ar fi dar… sunt prea mulți de dar, oricum. Păsările închise în spațiile lor cu acoperite cu plasă, oricât de larg le-ar fi spațiul, oricât de înalt plafonul acela, tot absurd de limitate sunt, ele, a căror casă e doar cerul. Elefanții care se plimbau încolo și încoace într-un spațiu care, deși generos, nu are cum să imite un habitat natural al lor… Și toate celelalte animale, desigur, sunt în aceeași situație. Și totuși, vizităm grădini zoologice dar încerc să-i explic mereu puștiului că animalele ar prefera să fie libere, că sunt închise nu pentru că sunt rele – cum crede el – ci pentru că nu sunt în spațiul lor firesc și că ele simt nevoia să se apere pentru că nu sunt obișnuite cu oamenii, că grădinile zoologice există pentru ca copiii să afle despre animale și să le îndrăgească…
[singlepic id=39 w=320 h=240 float=center]
Puștiului i-au plăcut zebrele, focile – acolo a fost și-un spectacol, pinguinii, papagalii- frumoși și colorați, rechinul și, desigur, țarcul iezilor, printre ei deja e în largul lui. Mie mi-a plăcut în mod special un ren. Atât de blând mi s-a părut, și avea coarnele așa frumos îmbrăcate într-un puf fin, ciocolatiu…
Senzația care mi-a rămas de ieri e că sunt tare multe lucruri frumoase pe lume, doar să ne deschidem ochii să le vedem, să ne uităm un pic mai cu atenție în jur. Și-s tare multe care merită să fie apreciate.
[nggallery id=4]
0
Articol anterior
6 comments
Puștiul seamănă cu tine leit. Ți-am mai spus asta? Ador rapița aia din fotografii și căprioaaaaaaaara!
Da, seamănă. E încăpățânat ca mine, se enervează repede, ca mine, nu are răbdare, ca mine… și mai sunt. Nu prea le găsesc pe alea bune… 😛
Câmpurile alea de rapiță mi s-au părut și mie fermecătoare. Un galben fantastic.
Căprioara era așa de firavă, exact ca cea din poveste… 🙂
Faină plimbare, vă văd încîntaţi – mai ales Puştiul, e cu gura pînă la urechi. 🙂 Şi frumos acolo, curat, ordonat, respect pentru sine prin respectul acordat „locatarilor” permanenţi şi vizitatorilor. Avem şi noi un zoo, la Bucov lîngă Ploieşti, dar ultima oară cînd am fost acolo – acum vreo 4-5 ani, cred – era într-o stare jalnică. Norocoşilor, vă invidiez! 🙂
ei, nu cred că există la noi în țară vreo grădină zoologică să se compare cu cea de la sosto… nici cea de la budapesta nu poate, de fapt. locația e perfectă și amenajarea bună…
Am fost acolo in 2008, atunci inca era multe dintre cladiri in constructie. Nu prea credem ca le vor finaliza. Cand am ajuns acolo din nou, am ramas masca. E aproape de noi si chiar e o placere sa te plimbi printre animale 🙂
na, oamenii au făcut o treabă bună… 🙂
Comments are closed.