Despre Belgia, cu drag. Prima parte.

Caut în mine energie și entuziasm și vreau să pot scrie un post senin, încrezător. Undeva în adâncurile sufletului meu vibrează bucurie și entuziasm și motivație și multă, multă recunoștință pentru lucruri frumoase pe care le primesc și vreau, vreau mult de tot să le dau cumva drumul, să le dau voie să trăiască, să iasă la iveală, să se exprime, să mă cuprindă în brațele lor încrezătoare și să mă poarte pe altfel de drumuri sufletești. Înalte, curate.
Mă întorc cu gândul la multe dintre lucrurile pe care le-am făcut în ultima vreme și știu că sunt acolo unele de-a dreptul fabuloase, speciale, momente de viață pe care le-am trăit într-o plinătate a sufletului greu de pus în cuvinte.
Belgia. Vreau să povestesc despre Belgia și vreau să o fac cu sufletul senin. Pentru că ultimele zile ale lui septembrie au însemnat pentru mine o călătorie în care am pornit de una singură pentru a întâlni și a primi cu sufletul și brațele la fel de deschise niște zile foarte speciale.
A fost o altfel de călătorie. Am plecat de una singură – să călătoresc singură e, pentru mine, o provocare și totodată o nevoie de distanțare și regăsire și-mi place, din când în când, să fac asta – fără să îmi fac absolut nici un plan, știind că la destinație mă așteaptă un om frumos, Andreea, și m-am lăsat cu totul pe mâna ei. Și nici c-ar fi putut să fie mai bine…
La Charleroi, la aeroport, mi-a fost ciudat să fiu așteptată de cineva și m-am simțit extrem de emoționată întâlnind-o pe Andreea… ca să vă spun de ea în două, trei cuvinte, aș zice că e un izvor fantastic de entuziasm și energie, că zâmbește cu sufletul, ca puțini oameni pe care-i știu și, foarte important, pistruii ei sunt fenomenali. (înainte de Belgia, o cunoscusem doar în mediul virtual, ea fiind inițiatoarea SkirtBike în România, cea care mi-a fost alături de când am decis să organizez și eu evenimentul ăsta la Baia Mare, anul trecut). Plecasem de acasă cu o teamă în suflet… că nu voi face față entuziasmului Andreei, că nu voi putea să fiu așa cum se aștepta să fiu… și ea m-a primit așa cum eram, așa cum sunt, și lucrurile au venit firesc, chiar și Marc era prezent, și nu doar în sufletul meu. O campanie cu biciclete îl avea pe el ca personaj principal și l-am întâlnit pe multe panouri în drumul meu prin Belgia…

Prima noastră zi împreună a fost despre (re)găsire, despre povești de viață, despre drumuri cu diferite mijloace de transport – luasem la rând, în acea zi, un autocar, un avion, un alt autocar, și vreo două sau trei trenuri – și despre Brugge, unul dintre frumoasele orășele pitorești ale Belgiei.
Un oraș cochet, fermecător sub aura toamnei, călduț, cu străzi pavate și case cu aer romantic, cu parcuri generoase și terase ademenitoare. Și cu baloane cu aer cald plutind pe cerul serii, parcă urându-mi bun venit, cu rățuște și lebede plimbându-se agale pe luciul apei reci, cu Andreea frumoasă aproape, cu multă recunoștință în suflet, cu viață plină.

 A fost o zi frumoasă… și cele ce i-au urmat, cel puțin pe măsură…