Despre lucrurile pe care nu le realizăm…

… pentru că nici nu îndrăznim să le visăm!!!
Ei, da, sunt multe de-astea în viața noastră, a tuturor, să recunoaștem! Sunt piedici pe care ni le punem noi singuri, zicându-ne că e prea mult pentru noi, crezându-ne incapabili de-a realiza, limitându-ne dorințele, visurile, așteptările!
Dar care ne sunt limitele, de fapt? Ce ne oprește în a face ceea ce ne dorim, cât timp asta nu produce efecte negative asupra altor oameni, desigur?! De ce ne e greu să credem în capacitățile noastre, de ce ne temem să îndrăznim? Doar frica de eșec e cea care ne ține în loc? Teama de deziluzie?
Înainte să împlinesc 30 de ani, să fac salturi cu parașuta mi se părea un vis care, deși-mi fremătase în sufletul o vreme, pe la 20 de ani, devenise prea inaccesibil pentru mine și îl consideram cumva nepotrivit, chiar imposibil. Aproape că mă împăcasem cu ideea asta. O anumită conjunctură m-a dus în acea lume și-n anii ăștia, de la 30 de ani încoace, am descoperit și trăit lumea zborului în așa de multe feluri – am sărit cu parașuta, am făcut zboruri acrobatice cu avioane de școală, am zburat cu balonul – ultima oară la 1600 m înălțime, am experimentat motoparapanta, m-am bucurat de fiecare zbor care m-a purtat deasupra norilor… și mai e loc de multe altele și știu că o să vină timpul lor, ideea e că nu mi se mai pare… de nevisat!
Cu ceva vreme în urmă, când am început să citesc articolele lui Lucian care scrie pe ici-colo.ro, o călătorie în lumea Asiei îmi părea… ca și cum citești o carte despre o lume fantastică, închipuită, care te fascinează dar știi că nimic de-acolo nu-i adevărat, de fapt, că e doar imaginație… cam așa gândeam și despre lumea Asiei, despre China, despre Tibet și Dharamshala (despre care, trebuie să recunosc, nici nu știam ce e, acum ceva vreme)… am citit apoi și articolul despre bugetul pentru Japonia, mi-au crescut în suflet niște aripi, în minte au încolțit niște idei și, nu știu cum, nu știu când, dar, pot să spun că dintr-o dată, lumea asta nu-mi mai pare ca un vis irealizabil ci… dimpotrivă, e în planurile mele de viitoare călătorii. Cred acum, datorită unor conjuncturi care m-au făcut să îndrăznesc să visez la asta, că pot să ajung acolo dacă îmi doresc, dacă gândesc un plan și lucrez la punerea lui în aplicarea. Așadar, să fie 2014 anul unei călătorii ale limitelor depășite, a unei călătorii într-o lume pe care o credeam atât de departe de mine încât nici nu visam la ea.
Pentru că, cred și simt, limitele sunt în mintea noastră, ni le impunem noi. Și nu vreau să fac asta… vreau să cred că pot, și să pot. Vreau să simt că fac mai mult decât o fărâmă din ceea ce-aș putea face, așa cum simt acum. Vreau mai mult, mereu simt că vreau mai mult… de cele mai multe ori nici nu știu ce caut, dar continui să o fac. Poate într-o zi am să și găsesc…
Spuneți-mi, voi aveți visuri de-astea, pe care să le simțiți prea îndepărtate pentru a crede în ele? Există ceva ce v-ați dori, dar nici nu îndrăzniți să visați?