Poti sa iubesti si, in acelasi timp, sa urasti pe cineva?
Cum ajungem sa-i lasam pe cei din jur sa ne stapaneasca in asemenea hal incat sa poata, cu un cuvant, sa ne afunde in mocirla disperarii si apoi, cu un zambet, sa ne scoata de-acolo si sa ne poarte printre astri?
0
9 comments
Da.
Opusul iubirii nu e ura, ci indiferența, cum bine spune o vorbă.
Ura înseamnă că încă ne pasă…
Indiferenta – cred ca, de fapt, acolo unde au fost candva sentimente, indiferenta nu poate sa intervina. Sentimentele se pot schimba sau, poate, chiar disparea insa ceva tot va ramane acolo – afectiune, duiosie, prietenie, respect, recunostinta, etc – insa nu indiferenta. Cred ca la fel se intampla atunci cand in locul sentimentelor pozitive sunt altele, mai putin inaltatoare – ura (ei, de cate ori credem ca uram si, de fapt, suntem doar furiosi!)… tot ramane ceva – resentimente, daca nu altceva, insa nu indiferenta…
Indiferent poate sa iti fie doar un om cu care n-ai nimic de-a face. Cred.
🙂
DA. SE POATE!!! Nu am insa si o explicatie logica.
Expicatii logice nici nu prea exista cand e vorba de sentimente. De prea putine ori le poti gasi rationament…
Ideea e ca, da, se poate ca un om sa trezeasca in tine sentimente frumoase dar si sentimente mai putin frumoase – poate chiar in acelasi timp…
De ce, nici eu nu stiu…
I love to hate you! Sau invers… what’s the point?
nu. ura e d.p.m.d.v. raspunsul emotional la asteptarile inselate. daca iubesti cu adevarat atunci n-ai asteptari (de nici un fel) si prin urmare nu ai cum sa ajungi la ura … aceasta fiind imho si explicatia pentru „opusul iubirii e indiferenta„.
elementele rationamentului (e prea mult de filosofat si oricum fiecare tre’ sa decida pentru sine, da’ ca punct de plecare merge o mica lista de idei) ar fi urmatoarele:
– atuul speciei umane in lupta pentru supravietuire e ratiunea
– desi e doar a simple survival tool, noi i-am exagerat importanta … si platim pretul acestei exagerari
– iubirea … foarte multi au incercat da’ nimeni n-a reusit s-o descrie rational, de unde si concluzia ca „e in afara razei de actiune a ratiunii” (nici eu nu pot s-o descriu, logic)
– ratiunea fara ego … nu exista
– iubirea neaga (sau tempereaza) ego-ul … de unde rezulta „razboiul” intre ratiune si iubire
– in final conteaza cine-i sefu’: iubirea sau ratiunea … daca conduce iubirea, ratiunea revine la rolul de tool si isi face treaba … daca conduce ratiunea, iubirea nu prea are nici o sansa
… mai departe fiecare decide pentru sine cum alege sa-si traiasca viata.
o prima observatie… asa cum iubirea nu poate fi explicata rational, nici pentru ura n-avem rationament, nu?
ura si iubire – crezi ca existenta uneia o implica pe cealalta? sincer, nu pot afirma ca stiu ce inseamna sa urasti (desigur, sunt o suita de sentimente negative- dar nu ura)… daca nu urasc, nici nu iubesc? sau, doar cel care nu uraste stie sa iubeasca?
cat despre ” daca iubesti cu adevarat… ” asta-i alta problema… si necesita mai mult timp decat am eu acum… 🙂
nu ne-am inteles sau am fost eu prea criptic: ideea e ca ura e creatia ratiunii. chiar si cand spunem „ura viscerala” analizam rational incercand sa ne gasim o scuza pentru ca uram.
sa incerc sa explic altfel: daca iubesti, nu poti spune de ce iubesti (daca poti, atunci nu iubesti ci e vorba de atractie fizica, afinitati, alea-alea). in schimb, daca urasti stii intotdeauna de ce urasti … iar daca stii, rationezi. stiu ca nu-i frumos sa te citezi singur, da’ sunt prea batran ca sa-mi mai pese: „they say the opposite of love is hate, but hate needs at least one reason …„
de inteles, am inteles… dar… chiar crezi ca ura vine din ratiune? eu as zice ca tot din sentiment…
daca uram… cred ca uram pentru ca nu putem iubi… sau nu? repet, ma privesc intr-o oglinda launtrica si nu gasesc pe-acolo ceva ce sa pot asocia urii deci parerea mea nu-i chiar una avizata…
Comments are closed.