Ne dorim, de multe ori, să avem o altă viaţă.
Îi privim pe ceilalţi şi, uneori, am vrea să fim în locul lor, ne spunem că ei sunt mai fericiţi decât noi. Că ei au mai puţine griji. Îi vedem zâmbind şi ne imaginăm că lumea lor e formată doar din bucurii şi relaxări. Că îşi trăiesc viaţa cu mai multă bucurie. Că le merge mai bine din punct de vedere material. Că călătoresc mai mult. Că sunt iubiţi mai mult. Că primesc mai mult. Că au mai mult. Din toate.
Nu ne gândim că, fără îndoială, şi-n spatele aparenţelor lor se ascund probleme, apăsări, tristeţi. N-o facem. Pentru că, nemulţumiţi fiind de propriile noastre neajunsuri, vedem la ceilalţi doar ceea ce nouă ne lipseşte. Când, apăsaţi de griji, privim în jur, îi vedem mai mult pe cei cărora le e mai bine. Nu şi pe cei cărora le e mai rău.
Desigur, pentru fiecare dintre noi, problemele noastre sunt cele mai mari, cele mai grele, cele mai importante. Cumva, e şi normal să fie aşa. Că ele sunt cele care ne solicită cel mai mult, sunt cele care ne preocupă cel mai mult, pentru că pe alea le trăim în totalitate. Problemele celorlalţi, oricât de mult ne-ar afecta, nu ne subjugă aşa cum o fac ale noastre.
Nici nu ni se par atât de impovărătoare. Poate şi pentru că nu le percepem întotdeauna exact aşa cum sunt deoarece ceilalţi nu ne lasă să-i vedem împovăraţi. Poate pentru că au un mod aparte de-a-şi duce poverile. Poate pentru că, deşi plâng pe dinăuntru, preferă să le zâmbească celorlalţi. Îi invidiem pe oameni pentru că nu vedem dincolo de aparente?
În plus, oricum, chiar dacă am avea şansa la o altă existenţă, lucrurile le-am face tot în felul nostru. Chiar dacă am putea să ne întoarcem la un anumit punct, chiar dacă am avea şansa de-a modifica ceva, amprenta care s-ar pune asupra hotărârilor ar fi tot cea personală, cea care ne caracterizează. Poate am schimba ceva, poate am merge pe un al drum, poate unele lucruri le-am trăi altfel, poate… dar, cine ştie ce înseamnă acest „poate” şi cât de mult ar însemna el o modificare în bine?
Poate că… poate că, de fapt, existenţa care ni se potriveşte cel mai bine e cea pe care o trăim, viaţa pe care o parcurgem. Aşa cum putem, în felul nostru.
Voi, v-aţi dori să trăiţi o altă viaţă? Sau, măcar, să schimbaţi câte ceva?
0
Articol anterior
17 comments
Poate ne gândim că în spatele aparentei fericiri a altora se ascund şi ceva tristeţi dar facem asta cu convingerea că noi oricum suferim mai mult. Mie cel puţin aşa mi se întâmplă. Ştiu că nimeni nu are viaţă perfectă dar în acelaşi timp observ că, spre deosebire de diverse persoane cunoscute într-o mai mică sau mai mare măsură, folosind indicatori destul de concreţi, eu sunt mai puţin fericit, mai puţin împlinit, mai în măsură să experimentez tristeţea.
Cred că îi este aproape imposibil cuiva să-mi demonstreze că sunt mai bogat decât unele persoane la care mă raportez (de exemplu, eu nu pot să-mi petrec Revelionul în Mexic aşa cum a făcut o cunoştinţă care, ironic, cândva afirma că ţine seama doar de valorile sufleteşti), că sunt mai iubit decât o persoană cu care cândva împărţeam dracu ştie ce şi care, acum, este iubită exact de cine vrea ea în felul în care vrea ea, că locuiesc într-un spaţiu mai larg în comparaţie cu majoritatea celor care mă înconjoară.
Da, aş dori să trăiesc o altă viaţă. Totuşi, pornind de la variabilele care mi-au marcat existenţa până acum, este puţin probabil că voi reuşi să schimb prea multe în restul de viaţă care mi-a rămas… 🙁
Da, asa credem. Ca noi suferim cel mai mult, cel mai tare.
Finalul comentariului tau m-a intristat mult. Da, ok, sunt de acord cu ceea ce spui mai sus insa… ce poti sa faci in viitor, ce poti sa schimbi in partea de viata care ramane nu trebuie privit cu atat pesimism. Poate nu vei reusi sa faci tot ce-ti vei propune. Dar propune-ti! Poate nu vei ajunge exact unde crezi ca vrei. Dar porneste. Vei ajunge UNDEVA. Si, poate, acolo o sa fie bine. Mai bine.
Sunt câteva elemente pe care mi le voi dori mereu, indiferent dacă-mi vor fi sau nu accesibile. Iar astea, atâta vreme cât sunt sau cel puţin par inaccesibile, dor cel mai tare.
Altfel, mi-e specific faptul că nu încetez să-mi propun obiective pe care nu le ating. Totuşi, încerc să învăţ despre mine suficient de mult încât, cu timpul, să ajung să realizez măcar o parte din ce-mi propun. Fiecare eşec, analizat, are tendinţa să ducă la aceleaşi vulnerabilităţi pe care, dacă reuşesc să lucrez suficient de temeinic, le voi abandona măcar într-o mică măsură odată cu trecerea timpului.
Mi-ar fi plăcut să mă trezesc mai devreme din „somn”…
[…] n-ar strica să vedeţi ce zic şi ei: rokssana, cristi, blogul leneş, normalitatea anormală, alt cer senin, psipsina, daurel, cristina ghedea, vultureşti, d’agatha, tiberiu Share […]
bineinteles ca mi-as dori. as si schimba multe dar, cum ziceai si tu, as face tot la fel si probabil ca as ajunge tot aici 😀
Mda, ne-am cam invarti in cerc… Si atunci, ce ne ramane? Sa ne multumim cu ceea ce suntem?
Ar fi anumite momente pe care as vrea sa le schimb, dar cum zicea si lordul John, probabil ca tot aici as ajunge 🙁
😛 cred ca o sa trebuiasca sa tai cateva capete ca sa ajung lord 😛 de obicei asa te ridici in rang
Macar ne ramane gandul ca putem, in viitor, sa facem anumite lucruri altfel, nu?
Ceva acolo schimbat, câte de mic, își dorește fiecare.
Dar altă viață nu mi-aș dori. Poate că privind alții dinafară, ceea ce am e departe de a fi perfect, la standardele „lumii”; dar e ceea ce am, lucruri cu adevăr valoroase în sistemul meu de valori și… e de ajuns.
Dar așa, de visare, de ce nu? Uneori mai stârnește imaginația să te pui în alte vieți… de distragere a timpului liber…
Ei, da, asta-i marea realizare. Sa-ti fie bine cu tine. Tu, intr-adevar, asa pari. 🙂
in unele aspecte, da. trecator, dar da, au fost momente cand am vrut si poate vreau si poate chiar voi vrea. e un adevar general valabil, iar cine spune contrariul, fie face parte dintre putinii care oricum ne confirma regula, ori mint de dragul unei bune impresii despre sine lasate altora.
🙂 weekend fain! bine!
Da, asa e, toti o facem. Unii mai mult. Altii mai putin. Important e sa pastram un echilibru, nu?
Bine si tie.
„Atata timp cat nu-ti pasa unde esti nu te poti rataci” sau, varianta adaptata, „atata timp cat le faci p’ale tale de ce te-ai gandi cum fac altii”
Pentru ca traim printre „altii”?
Ca ne pasa unde suntem, e clar. Tu poate poti sa nu… eu nu prea… 🙂
[…] alice georgiana, blog leneş rău, lili3d, ioan usca, meşterul manole, teo negură, haoleu, normalitatea anormală, obiectiv subiectiv Share this:TwitterFacebookLinkedInLike this:LikeBe the first to like this post. […]
[…] di tăt, phozone, psipsina, rokssana, napocel, fosile, mirela, ioan usca, alice georgiana, tiberiu, ecoul tăcerilor, marycix, freestyler, meşterul manole, daurel, kharma police, dana diaconu, vultureşti . mai sunt […]
Comments are closed.