De dimineaţă bună. 18.

„… rangul îi e cel puţin de prinţesă, întrucât este regina şi stăpână a mea; frumuseţea ei, supraomenească, de vreme ce-n ea n-ajung să se adeverească toate atributele imposibile şi himerice pe care poeţii le dau doamnelor lor: şi anume că părul îi e de aur, fruntea câmpii elizee, sprâncenele curbubee, ochii sori, obrajii trandafiri, buzele corali, perle dinţii, alabastru gâtul, marmură pieptul, fildeş mâinile, albimea ei zăpadă, iar părţile pe care cinstea le-a ascuns vederii omeneşti sunt astfel, după cum gândesc şi-mi închipui, încât consideraţia discernătoare le poate doar proslăvi, nicicum compara. ” – Cervantes, Don Quijote
Un pic cam mult, nu?
Ideea e că ochiul îndrăgostit vede frumuseţe chiar şi acolo unde restul lumii vede contrariul. Că frumuseţea e în ochiul privitorului, am auzit-o de multe ori şi e adevărat. Întotdeauna îi percepem pe oameni prin prisma a ceea ce trezesc ei în noi – atracţie, repulsie, încredere, teamă… Cred că e o mare capacitate faptul că ajungem să-i iubim pe oameni pentru ceea ce sunt ei, pentru felul de-a fi, pentru modul în care-şi lasă amprenta asupra noastră, pentru deschiderea pe care o au faţă de noi, de viaţă şi mai puţin pentru felul în care arată. Îi vedem frumoşi pentru că-i iubim. Trecem peste anumite „defecte” fizice, pentru că-i iubim. Le recunoaştem adevarata valoare, pentru că-i iubim.
Ieri am întâlnit un bărbat cu-n ochi de sticlă. Vorbind cu el, mă străduiam să nu-i las impresia că privesc fix spre acel ochi al lui şi, în acelaşi timp, pentru că e normal să-i privesc în ochi pe oameni când le vorbesc, încercam să fac şi cu el acelaşi lucru. Mi-a fost greu, recunosc. Naturaleţea cu care el se comporta mie îmi dădea un plus de stare de nervozitate. Apoi, i-am cunoscut şi soţia. O femeie frumoasă. Şi m-am trezit întrebându-mă dacă eu aş putea accepta şi iubi un astfel de om (printr-un „astfel” de om mă refer la un om cu un handicap fizic, de oricare ar fi el). Nu mă întrebaţi ce mi-am răspuns pentru că n-am făcut-o. Nu ştiu. Doar dacă viaţa m-ar pune într-o astfel de situaţie aş putea răspunde. Altfel, nu pot decât să respect şi să admir puterea amândurora. A lui de-a trăi firesc, fără a se lăsa doborât sau încovoiat de problema pe care o are şi a ei, de-al iubi aşa cum e.
Da, jos pălăria în faţa unor astfel de oameni! Pentru ei cum s-o fi văzând viaţa dacă, pentru mine, căre nu-mi lipseşte nimic, măcar fizic vorbind, viaţa e mai mult furtună decât mare lină?
Să aveţi o zi senină.
Să vă fie bine!