… care urcă și coboară, așa, ca într-un roller coaster, că tot îmi plac mie foarte mult (și Puștiului, de altfel, care mă tot roagă să-l mai duc în parcuri de distracție cu astfel de aparate)…
Nu știu dacă firesc e să ai încredere în tine însuți, să te simți confortabil cu tine așa cum ești, sau să-ți pui întrebări, să ai temeri și nesiguranțe, toate astea să oscileze, când mai sus, când mai jos, ca-n viață, unde nu-s toate bune și frumoase, unde nu-s doar nuanțe senine și vesele… Cert e faptul că pentru mine-i o adevărată bătălie și eu tind să spun că e ceva firesc, inevitabil atunci când nu cunoști altă normalitate. Aproape de fiecare dată când simt că am câștigat un gram de încredere în plus, ceva mă dă peste cap, simt că totul se năruie și e obligatoriu să o iau de la capăt.
Și tot așa… dar sunt momente în care simt că prind aripi. Și crește-n mine entuziasmul și dorința de implicare, dragul de oameni și de lucruri, pofta de-a trăi. A trăi intens. E drept, mi se trage de la oameni. Oameni care ating ceva, care schimbă ceva. Oameni care-mi întind o mână, mâna potrivită la momentul potrivit. Oameni alături de care drumul duce spre destinații importante, emoțional vorbind, chiar dacă-i calea presărată cu piedici de orgolii și nemulțumiri. Oameni cărora simt să le dau. Și oameni care simt să-mi dea. Oameni.
(foto – Diana Cherecheș)
E și seninătate printre nori, știu asta. Și voi știți, puteți să-l simțiți? Să aveți încredere simplu, fără atât de multe întrebări?
2 comments
La încrederea în sine stau prost. La sfaturi stau excelent. :))
Capu’ sus, Gulliveriţă în Ţara Lalelelor! 😉
Apăi, știi, e când prea sus, printre nori, când pierdut în sine… Da’ ce să-i faci? E viața cu de toate, musai să fie și ceva pelin pe acolo… nu în cantități mari, să te omoare, ci așa, câte puțin, să nu te lase să te relaxezi…
Sfaturi să fie, atunci! 🙂
Comments are closed.