Dincolo de limitele…

online-ului.

Spun mereu că totul mi-e despre oameni. Că ei fac diferența. De ei mi-s legate bucuriile. Și tristețile. De ei fug. La ei mă întorc. Și totul face parte din normalitatea mea. Oricât de anormală ar părea ea.

Săptămâna trecută le-am avut cu mine – mult mai puțin decât aș fi vrut – pe câteva fete din online-ul românesc și tare m-am bucurat pentru asta. Au venit din București, Timișoara și Cluj ca să fie prezente la Maramureș International Balloon Fiesta și m-am simțit onorată și recunoscătoare pentru acest lucru.

Fetelor, deși a trecut deja ceva vreme, țin mult să vă mulțumesc, să vă spun că e un mare câștig pentru mine faptul că vă cunosc – și dincolo de linia virtualului – și sper că drumurile noastre să aibă multe alte ocazii să se intersecteze. Să lege sufletele, trăirile, ceea ce timpul și distanța desparte…

Așadar, Andreea, Bianca, Mira și Elena…

Pe Andreea o cunoscusem cu ceva vreme în urmă, e unul dintre oamenii în fața cărora simt că trebuie să-mi scot pălăria. Sincer, cu admirație. E o femeie cu adevărat puternică care merge pe drumul ei prin viață impresionant de încrezătoare. O admir mult pentru deschidere, pentru sinceritate, pentru modul în care-și trăiește atât bucuriile cât și tristețile, pentru caracterul ei frumos.

Cu Bianca mă văzusem pentru prima oară de curând, la Cluj, și fusese un prilej perfect de-a ne adânci într-o conversație – cam prea scurtă – despre lucruri care ne plac amândurora. Și cu ea nici nu se putea altfel… e deschisă, senină, vorbește cu entuziasm despre ceea ce-i place, o parteneră perfectă pentru discuții, pentru visat departe, pentru făcut planuri… Ne-am cam plăcut la prima vedere, nu?

Blogul Mirei – ea scrie pe Călătorii la Singular – îl citeam de multă vreme cu curiozitate și admirație și m-am bucurat atunci când am cunoscut-o, la București, în primăvară. A fost genul acela de întâlnire din care simțeam că am ceva de învățat… și nu mă înșelasem. Mira e un om frumos, puternic, calm și echilibrat, pe care te poți baza, e diferită de mine și, totuși, în unele privințe, atât de asemănătoare. Cumva, firesc că ne-am găsit.

Elena e așa cum singură spune despre ea, o tânără care are poftă de viață, de a fi puternică, de a se desăvârși. Și așa am văzut-o și eu. Un om care crește, și o face frumos. Râde frumos, vorbește frumos, trăiește frumos. Da, deși e mai mică decât mine – la vârstă, la înălțime cred că suntem de-o seamă – cred că ar trebui să învăț de la ea, de la capacitatea ei de-a trăi cu intensitate viața, de-a se implica, de-a se bucura…

Fetelor, vă mulțumesc mult. Din suflet.