Trăim într-o lume în care adevărul e cea mai bună minciună.
Cât mai valorează acum cuvântul dat şi încrederea că acesta o să fie respectat?
Cât se mai întâmplă acum să nu punem la îndoială orice ni se spune, să nu căutăm un înţeles ascuns, să nu ne temem de-un interes meschin?
Cât ne mai pasă de sinceritate? De loialitate?
Avem ceea ce ne dorim, de fapt? O lume în care „… nimic nu este atât de rău încât să fie imposibil… „? – Balzac, 1799-1850
0
6 comments
ne-am invatat sa punem la indoiala orice banatate care ni se face. generalizez intradevar, dar nu pot sa zic ca sunt putini oameni care pun la indoiala asta.
De ce ne-am invatat asa? De ce nu putem sa luam lucrurile simplu, fara sa intoarcem totul pe toate fetele? De ce suntem asa neincrezatori? Si, in acelasi timp, tot speram sa fie altfel?
Toate cele bune, m-as bucura mult s-aud de bine, de la tine!
Nimic nu e atat de rau incat sa nu poata exista altceva si mai rau
Old an
La un moment dat, tot vine si raul ala, cel mai rau, si se pune punct, nu crezi?
Dar, ceva e atat de bun incat sa nu poata exista ceva mai bun? Mie mi-ar veni in minte ceva dar… ma tem sa nu fie doar o iluzie…
Adevarul e un lux pe care nu toti si-l pot permite.
Pretind adevarul dar recunosc ca prefer uneori o minciuna frumoasa in locul unui adevar crud si ne-necesar…
Zic si eu ca tine. Una pretindem alta preferam. Ne dam cu firma-n cap, nu? 😀
Toate bune!
Comments are closed.